Ce este sexo-marxismul?

Glosă despre păcatul invidiei
5
(2)

Nu știu dacă am inventat termenul de „sexo-marxism“, dar cu siguranță l-am consacrat în conștiința publică din România (îi prevăd un bun viitor și la export), așa încît îmi revine datoria să îl definesc, să îl ilustrez și să demonstrez că nu este nicidecum o glumă, ci avem de-a face cu un concept serios și demn de atenție.

Sexo-marxismul este ceea ce Roger Kimball (2000: 145) numea „mariajul lui Marx și Freud“, referindu-se la teoriile lui Wilhelm Reich din anii 1930, ale lui Herbert Marcuse din anii 1950-70 și ale altor „radicali sexuali“ (Robinson 1969).

Știm bine că Marx a teoretizat lupta de clasă și revoluția violentă a oropsiților sorții (proletariatul) împotriva exploatatorilor capitaliști. Manifestul Partidului Comunist (1848) vedea femeia ca pe o unealtă de producție a burghezului capitalist și propunea eliberarea acesteia și „desființarea familiei“. În schema clasică oropsit-exploatator, sexo-marxismul introduce dimensiunea sexuală în completarea (iar nu în locul) celei economice. Oropsiții sînt prin definiție femeile și „minoritățile sexuale“, considerate din start discriminate de ordinea sau de moralitatea burgheză.

Wilhelm Reich, elev dezmoștenit al lui Freud, care aderă în 1930 la Partidul Comunist German, fondează în același an Asociația Națională pentru Politica Sexuală a Proletariatului (Deutscher Reichs-verband für Proletarische Sexualpolitik, sau SEXPOL).

În 1932, Reich publică la Editura pentru Politica Sexuală (Verlag für Sexualpolitik, tot SEXPOL) o carte în care laudă „libertatea pe care Uniunea Sovietică a acordat-o tinerilor în materie sexuală“ (Reich 1972: 153). De notat că Uniunea Sovietică depenalizase avortul și homosexualitatea (Stalin o va repenaliza pe ultima în 1934).

În cartea sa cea mai faimoasă, Revoluția Sexuală (publicată inițial cu titlul Die Sexualität im Kulturkampf / Sexualitatea în războiul cultural, 1936), Reich laudă pe îndelete „dezintegrarea familiei“ în URSS, văzută ca „revoluție socială“ (Reich 1972: 157). Pentru Reich, ca pentru Marx, familia era „locul structural și ideologic al perpetuării fiecărei ordini sociale bazate pe principii autoritare“, iar desființarea ei „reprezenta separarea economiei de sexualitate“ (Reich 1972: 157).

Teoriile lui Reich, în care preocuparea freudiană pentru sexualitate se întîlnește cu cea revoluționară marxistă, găsesc ecou la Școala de la Frankfurt. Herbert Marcuse, principalul ei reprezentant postbelic, o exportă în SUA, unde „revoluția sexuală“ găsește terenul pregătit de generația Beat, dominată de triunghiul amoros Jack Kerouac – Allen Ginsberg – William S. Burroughs, autori ai unor texte saturate de pornografie și, în cazul lui Burroughs, de fantasme pedofile (Kimball 2000: 49, cu citate scabroase pe care le omit aici).

Pentru Marcuse, „eliberarea instinctelor devine o forță de eliberare socială“ (1972: 130-31), căci „pe termen lung, dimensiunea politică nu mai poate fi separată de cea estetică, rațiunea de sentiment, gestul baricadei de cel al iubirii“ (1972: 130).

Sexul e instrument de luptă politică, îndreptată invariabil împotriva Occidentului și complezentă cu puterile comuniste: cunoașteți sloganul născut în timpul războiului din Vietnam „Make love, not war“ (sloganiada amoroasă a generat la noi varianta „Dragostea nu se votează“). Sexo-marxismul e deci marxism cu alte mijloace, dar scopul lui e același: răsturnarea revoluționară a orînduirii capitaliste, burgheze și imperialiste euro-americane, ca să vorbesc în jargonul consacrat.

„Revoluția sexuală“ este totodată „revoluție culturală“ și cuprinde toate formele de contestare violentă a civilizației occidentale. Astfel, alături de revolta proletariatului împotriva capitaliștilor, se sprijină lupta raselor oropsite împotriva rasei albe, „cancerul istoriei umanității“ cum gingaș o numea Susan Sontag (1967).

Ibrahim Frantz Fanon psihanalizează negritudinea în Peau noire, mas-ques blancs (1952), iar în Les damnés de la terre analizează fantasmele violente, „musculare“ ale colonizatului (Fanon 1961: 53-54), combinînd psihanaliza viselor a lui Freud cu visele revoluționare ale lui Marx.

Una dintre principalele forme ale sexo-marxismului este feminismul. Nu e vorba aici de preocuparea legitimă pentru drepturile femeii, ci de ideologizarea marxistă a acesteia, prin care lupta de clase devine un veritabil război al sexelor. Într-o conferință ținută la Stanford în 1974, Marcuse consideră că „mișcarea de eliberare a femeii este azi […] cea mai radicală mișcare politică“ (Marcuse 2005: 165).

Scopul ei este „subvertirea valorilor în tranziția către socialism“ (167), „autonomia iubirii, autonomia femeii […], contrastînd și contracarînd agresivitatea și brutalitatea masculină“ (168). Pentru Marcuse, „feminismul este o revoltă împotriva capitalismului decadent, împotriva desuetudinii istorice a modului capitalist de producție“ (171). „Socialismul feminist va trebui să își dezvolte propria moralitate, ceea ce va fi altceva și mai mult decît simpla eliminare a moralității burgheze“, conchide Marcuse (172), aproape citînd din Manifestul Partidului Comunist.

Se vede treaba însă că revoluția feministă a cam întrecut măsura, dacă pînă și feministe precum Camille Paglia încep să denunțe „ranchiuna îmbufnată, răutăcioasă împotriva bărbaților“ drept „una dintre cele mai inacceptabile și nedrepte trăsături ale celui de-al doilea și al treilea val de feminism“.

Paglia acuză „profesorii ideologi din principalele universități, care îndoctrinează studenții impresionabili cu teorii periculos de nefondate, care pretind că genul este o ficțiune opresivă, arbitrară, fără baze biologice“ (2017: 222). Inutil de spus că locurile unde sexo-marxismul se simte cel mai bine sînt universitățile, unde radicalii anilor 1960 și-au creat programe de „studii culturale“ și au produs generații de emuli specializați în subminarea canonului literar, a moralei „burgheze“, a valorilor creștine.

Glorificînd contracultura, lipsa de inhibiții, sexul și imaturitatea cu program (Kimball 2000: 9), acest jeunism jubilatoriu nu are cum să nu prindă la tineri, care astfel devin principalii agenți ai revoluției sexo-marxiste.

Nu degeaba vorbește Marcuse despre „funcția eliberatoare a activismului studențesc“ (Marcuse 1969: 60) – în fond, e mult mai „eliberator“ să faci activism, să ocupi facultățile, să protestezi pentru orice, să te simți micro- sau macroagresat de orice idee care contravine dogmei stîngiste oficiale, bunului plac răzgîiat și libidoului juvenil, decît să înveți declinări și conjugări latinești sau să citești autori clasici. Sfîntă tinerețe revoluționară!

Marcuse nu își limitează discursul la sex. Într-o conferință despre noua stîngă („On the New Left“) ținută la aniversarea de 20 de ani a revistei stîngiste radicale The Guardian, Marcuse îi vizează, ca Marx, pe „toți cei care sînt reprimați, care sînt înrobiți de job-urile lor, […] de moralitatea care li se pretinde, toți cei exploatați de politica de colonizare internă și externă a acestei țări“ (Marcuse 2005: 122).

Nu-i de mirare că, pe lîngă universitate, sexo-marxismul prinde în zona corporatistă, unde angajații se simt mai înrobiți imperativelor de productivitate și de profit decît muncitorii din fabrică, cu orar fix, sau bugetarii, cu orar lax. Cei care urmăresc atent evoluția societății românești vor observa că adesea mediul corporatist nu este dominat de entuziasm capitalist, ci de resentiment socialist. Acești oameni exploatați de nemiloșii capitaliști sînt uneori agenții care conduc la „un soi de dezintegrare difuză a sistemului“ (Marcuse 2005: 124).

Sexo-marxismul conservă deci discursul socio-economic clasic al lui Marx, dar îl îmbogățește cu cel freudian al lui Reich și Marcuse, sau cu cel rasial al lui Fanon. O altă componentă a Noii Stîngi, ca să preluăm sintagma lui Marcuse, este ecologismul. Într-o conferință pariziană din 1972, Marcuse considera că „ecologia autentică se varsă într-o luptă militantă pentru o politică socialistă care trebuie să atace sistemul la temelii, atît în procesul de producție, cît și în conștiința mutilată a indivizilor“ (Marcuse 2005: 176).

Nu ne vom mira să găsim discursul ecologist împletit cu retorica feministă, genderistă, rasial-identitară și socio-economică. Dușmanul este același pe care îl identifica Marx acum 170 de ani: civilizația occidentală, cu economia ei capitalistă, cu morala ei creștină, cu familia ei burgheză (tradițională), cu canonul ei literar constituit abuziv de bărbați albi morți și cîteva femei, dar tot albe și moarte.

Să mai remarcăm un lucru. Sexo-marxismul defilează adesea sub eticheta liberală, propunînd o „civilizație nerepresivă“ (Marcuse 1956), o utopie a libertății absolute, neîmpovărate de moralitate și tradiții, de credință, de înfrînare, un soi de paradis terestru în care zburdă veșnic tînăr și ferice un Peter Pan copulator.

În realitate, însă, SEXPOL-ul lui Reich devine un soi de INTERPOL, o poliție a gîndirii îndreptată împotriva celor care nu celebrează cum se cuvine revoluția sexuală – adică personajele înfierate de regulă drept fasciști (formula marxistă standard) și, mai nou, creștinopați, homofobi, sexiști etc. Revoluția sexuală, ca revoluția proletariatului în deceniile comuniste, trebuie celebrată de întreg poporul, obligat să aplaude paradele în care defilează mîndră „diversitatea perversității“, cum o numește în alt context Allan Bloom (1987: 338).

Revoluția e permanentă, escaladantă, astfel încît, odată obținută o victorie, se îndreaptă spre noi, nebănuite culmi de progres și civilizație. Ea nu se poate opri decît după ce a distrus complet lumea veche, după cum cer Marx, Engels și elevii lor conștienți sau inconștienți. Revoluția sexo-marxistă e totalitară și nemiloasă cu reacțiunea. Prin ancorarea frustrării și a furiei revoluționare în sexualitate, zona cea mai adîncă și obscură a firii omenești, sexo-marxismul conferă o forță sporită resentimentului și își extinde masiv zona de recrutare. 

Adrian Papahagi

Sursa: Dilema Veche

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 2

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.