Share on whatsapp
Share on facebook
Share on linkedin

Reflexii despre ritmurile şi funcţia tradiţiei athonite (V)

0
(0)

[Raport către S.S. Patriarhul ecumenic Athenagoras asupra Congresului de studii: “Mileniul Muntelui Athos” 3-6 septembrie 1963, Veneţia]

Sfinţia Voastră,

Subsemnatul, arhimandrit André Scrima, delegat de Sfinţia Voastră să asist la Congresul de studii consacrat mileniului athonit (Veneţia, 3-6 septembrie 1963), cerînd părinteasca binecuvîntare a Sfinţiei Voastre, am onoarea să supun Sfinţiei Voastre şi Sfîntului Sinod ce vă înconjoară următorul raport.

1. Preliminarii: iniţiative şi organizarea Congresului

Apropierea aniversării Marii Lavre a început să fie semnalată în Occident încă din primăvara anului 1958. Acest eveniment interesa mediile ecumenice, organismele savante şi, bineînţeles, cercurile monahale unde, trebuie să spunem, conştiinţa unei fraternităţi de viaţă şi de har cu Răsăritul creştin a rămas mereu vie. Monahii din Occident au fost, de altfel, cei care au luat iniţiativa de a aduce, cu ocazia marelui jubileu, mărturia veneraţiei şi a respectului lor, mărturie în care se îmbinau spiritul monahal, munca ştiinţifică, căutarea ardentă a unităţii creştine. Monahii benedictini de la Chevetogne (mănăstire benedictină din Belgia, al cărei efort dezinteresat şi de o excelentă calitate pentru apropierea între Orient şi Occident nu mai are nevoie de laude) au adresat o circulară confraţilor lor, chemîndu-i să celebreze mileniul întemeierii athonite. “Acest mare şi sfînt monah, Athanasie Athonitul”, spunea circulara, “a fost una dintre gloriile Sfintei Biserici, una şi nedespărţită; prin urmare, catolici şi ortodocşi putem să ne unim fără şovăială, ca nişte adevăraţi fraţi pentru ca, împreună, să aducem un omagiu de veneraţie şi de recunoştinţă acestui admirabil patriarh  al Sfîntului Munte”.

decembrie 2021
ianuarie 2022
No event found!

Primele sugestii referitoare la manifestările destinate să marcheze celebrarea mileniului propuneau:  1. introducerea sărbătorii Sfîntului Athanasie Athonitul în calendarul benedictin; 2. publicarea unor volume de texte diverse (“Mélanges”) asupra monahismului răsăritean şi a relaţiilor sale cu cel apusean; 3. organizarea unui congres de studii. Cum era de aşteptat, apelul a stîrnit un larg ecou, cu mult dincolo de limitele stricte ale ordinului benedictin. În ce priveşte congresul proiectat, una dintre cele mai prestigioase instituţii de promovare culturală şi umană din Italia, Fundaţia Giorgio Cini din Veneţia a oferit cadrul, de o frumuseţe clasică şi de o eficacitate modernă, al Centrului său de Studiu al Culturilor şi Civilizaţiilor, situat pe insula San Giorgio Maggiore. A fost constituit un comitet de conducere a Congresului avînd următorii membri: Dom Benno Gut, Abatele Primat al Ordinului Benedictin; P. Théodore Minisci, Arhimandrit al fostei mănăstiri bizantine de la Grottaferrata, dl Angelo Spanio, Preşedintele Fundaţiei Giorgio Cini. Comitetul de organizare era format din: Dom Germano Lustrissimi, superiorul mănăstirii San Giorgio, Veneţia, Dom Olivier Rousseau de la mănăstirea Chevetogne şi profesorul Agostino Pertusi de la Universitatea Catolică din Milano, director la Institutului Venezia e l’Oriente al Fundaţiei Cini. Prin grija acestui comitet au fost invitaţi participanţii la congres şi au fost stabilite liniile principale ale programului său. (Fiind invitat personal să iau parte la lucrări, am prezentat o comunicare cu titlul “Réflexions sur la fonction et les rythmes de la tradition arhonite”.)

Comitetul de organizare s-a adresat Sfinţiei Voastre la începutul anului 1963, făcîndu-i cunoscută activitatea sa şi solicitîndu-i în acelaşi timp oanoarea ca la şedinţele congresului să fie prezent un delegat al Patriarhatului Ecumenic. E.S. G. Urbani, Cardinal al Veneţiei (care a urmat în acest scaun Papei Ioan al XXIII-lea) a acceptat să patroneze congresul şi a propus ca el să aibă loc la începutul lunii septembrie, ceea ce ar fi permis unui mare număr de părinţi şi de observatori la Conciliul Vatican II să asiste la lucrări (se ştie că Papa Ioan al XXIII-lea fixase începutul celei de-a doua sesiuni a Conciliului pentru 8 septembrie 1963). Menţionăm iarăşi dorinţa, viu exprimată la acea dată, a Cardinalului Milanului, Giovanni-Battista Montini (actualul Papă Paul al VI-lea) de a participa la congres.

În 2 seprembrie 1963, afîndu-mă la sediul Tronului Ecumenic, Sfinţia Voastră a binevoit să îmi încredinţeze mandatul de a o reprezenta la congres şi de a duce participanţilor mesajul său de salut şi de apostolică binecuvîntare.

2. Lucrările congresului

Şedinţa inaugurală a avut loc la 3 septembrie, începînd de la orele 9.30. După discursurile de întîmpinare rostite de mai multe oficialităţi italiene, fiind invitat să mă adresez eu însumi congresului, am prezentat mesajul Sfinţei Voastre, însoţindu-l de cîteva cuvinte introductive:

“Nu vreau să trec sub tăcere emoţia cu care iau cuvîntul pentru a aduce acestei întruniri mesajul şi binecuvîntarea S.S. Patriarhului ecumenic Athenagoras. Aş îndrăzni să vorbesc chiar despre o bucurie gravă dat fiind caracterul excepţional, mi se pare, al acestei întîlniri. Excepţională e, într-adevăr, aniversarea unui mileniu cu care avem privilegiul de a fi contemporani. Cu două luni în urmă ne aflam pe Sfîntul Munte, alături de mulţi dintre cei care onorează adunarea de faţă, pentru a celebra prin rugăciune liturgică şi de mulţumire roadele spirituale ale unui mileniu de viaţă monahală. Organizatorii acestui congres aduc astăzi ceremoniilor athonite fericitul şi necesarul complement al unei sesiuni de studii. Faptul mi se pare demn de remarcat fiindcă el evocă acea mediere culturală de care o tradiţie spirituală are deseori nevoie pentru a fi explicitată, pentru a fi transpusă întrucîtva în termeni de cultură în scopul de a îmbogăţi sau chiar de a înnoi astfel spiritul unei epoci. În schimb, faptul că reuniunea are loc la Veneţia mi se pare mai puţin excepţional; dar cît de revelator totuşi! Mai puţin excepţional fiindcă istoria Veneţiei şi istoria Bizanţului au fost mereu strîns legate, prin linii convergente ori contrastante, reconciliate totuşi în acel proiect spiritual superior care răscumpără istoria. Nu trebuie oare spus în ce măsură Veneţia rămîne un fel de hinterland al Muntelui Athos? Atunci cînd tăcerea athonită — acea tăcere esenţială alcătuită din rugăciune contemplativă, din reculegere interioară şi dintr-o pace ce depăşeşte înţelegerea —  a voit să se exprime, ea a făcut-o deseori prin intermediul Veneţiei; e de ajuns să menţionăm aici numele Filocaliei, document capital al tradiţiei răsăritene, tipărit la Veneţia în 1782, pentru a înţelege datoria de recunoştinţă a Răsăritului creştin faţă de Veneţia.

Sentimente asemănătoare, cred, au inspirat pe S.S. Patriarhul Athenagoras atunci cînd a binevoit să adreseze acestui congres mesajul pe care îl voi citi acum.”

“Aflăm cu o deosebită bucurie faptul că se va reuni în curînd la Veneţia un congres internaţional de studii consacrat mileniului Muntelui Athos, prilej de comuniune a Orientului şi a Occidentului. Salutăm această iniţiativă din care e de aşteptat să rezulte o îmbogăţire ştiinţifică şi totodată spirituală. Alături de rolul său istoric şi cultural, Sfîntul Munte nu ne oferă oare un semn de curaj spiritual, de iubire fraternă şi de unitate creştină întemeiată pe unirea sufletelor în Dumnezeul cel viu? Fie ca exemplul acestei tradiţii să rămînă mereu viu şi fie ca cei ce lucrează pentru a o face cunoscută şi înţeleasă să găsească, pentru efortul lor, răsplata şi mulţumirea meritate.

Sîntem fericiţi să putem fi reprezentaţi cu acest prilej de arhimandritul Patriarhatului, P. André Scrima căruia îi încredinţăm mesajul nostru, precum şi mandatul de a vă transmite binecuvîntarea noastră apostolică şi părintească.”

Comunicările ce au urmat s-au situat, toate, la un nivel înalt şi, acoperind diferite aspecte ale realităţii athonite, au stîrnit toate atenţia unui auditoriu tot atît de competent pe cît era de numeros. Parcurgînd programul, se simţea poate o anume preponderenţă a temelor ţinînd strict de istorie, în vreme ce Sfîntul Munte ar trebui să ducă gîndul mai cu seamă spre spiritualitate şi teologie; atmosfera de ansamblu a lăsat totuşi impresia unui echilibru fericit între cele două direcţii. Sesiunea de comunicări a fost inaugurată de D-ra Sophia Antoniades, directoarea Institutului elen de Studii bizantine; ea a trasat pe scurt viaţa prietenului şi protectorului Sfîntului Athanasie, împăratul Nichifor Focas căruia mentalitatea populară elenă îi conferă măreţia unei figuri de legendă. Expunerea profesorului Paul Lemerle (Sorbona) a fost o probă de minuţioasă erudiţie: la capătul unei anchete asupra celor două versiuni ale vieţii Sfîntului Athanasie (Pomijalovskij şi Petit), mai multe detalii din biografia fondatorului athonit au fost definite cu o sporită precizie. Abatele J. Décarreaux a tratat cu mult talent o temă interesantă: “Du monachisme primitif au monachisme athonite”. El a pus în evidenţă cîteva constante ale tradiţiei monahale răsăritene. Conferinţa P. Alphonse Raes s.j., prefect al Bibilotecii Vaticane, despre “Les livres liturgiques grecs imprimés à Venise” a redat viaţă, cu o perfectă stăpînire a temei, unui capitol important al relaţiilor între Veneţia şi creştinătatea greacă. Dom Jean Leclercq (Abbaye de Clervaux) a vorbit despre “L’influence orientale dans le monachisme bénédictin du Moyen Age”, temă ce a reamintit rolul monahilor, ei fiind “ultimii care au acceptat separarea, primii care au refăcut uniunea” prin schimburile culturale şi spirituale ale Evului Mediu. Profesorii M. Chatzidakis (director al Muzeului Benaki, Atena) şi P. M. Mylonas (Academia de Arte Frumoase, Atena) au tratat despre arta athonită (iconografie şi arhitectură); însoţite de excelente diapozitive, expunerile lor au fost în mod special aplaudate. Comunicarea profesorului A. Pertusi (Universitatea catolică din Milano) cu titlul: “Moines bénédictins et monastères italiens au Mont Athos durant le haut Moyen Age” va constitui probabil o contribuţie preţioasă la studiul istoriei athonite fiindcă, pentru prima oară, prezenţa la Sfîntul Munte a călugărilor şi a centrelor monastice occidentale, altele decît cel celebru al benedictinilor amalfitani, a fost limpede stabilită. Subiectul dezvoltat de P. E. Lanne (rector al Colegiului grec de la Roma): “L’interprétation palamite de la vision de Saint Benoît” s-a referit la un loc teologic controversat, cel al “vederii lui Dumnezeu”; sprijinindu-se pe texte judicios alese, conferenţiarul a scos în evidenţă convergenţa isihaştilor athoniţi şi a primilor comentatori occidentali (printre care Papa Grigore cel Mare) în ce priveşte teofania contemplată de patriarhul monahilor din Occident. Sub titlul “Réflexions sur la fonction et les rythmes de la tradition arhonite” ne-am străduit să facem o expunere sintetică a spiritualităţii athonite şi a teologiei subiacente, cu degajarea liniilor lor de forţă: raportul har – libertate ca parte integrantă a tradiţiei rugăciunii contemplative; aprofundarea problematicii celor şapte sinoade ecumenice; sensul paternităţii spirituale. Cercetarea ritmului lor de manifestare în viaţa Bisericii de Răsărit ne-a permis să subliniem funcţiunea de universalitate şi de unitate ce revine monahismului athonit. Ultima comunicare, cea a profesorului H. Alivisatos (Universitatea din Atena) referitoare la “L’état actuel du  Mont Athos” a dat posibilitatea de a întrezări complexitatea problemelor pe care le are de înfruntat orice efort de restaurare a vieţii monahale la Sfîntul Munte. (Menţionăm că, alături de comunicările principale, în genere urmate de discuţii, au fost de asemenea prezentate scurte intervenţii.)

Înainte de a-şi încheia lucrările, congresul a trimis telegrame de omagiu S.S. Papei Paul al VI-lea şi S.S. Patriarhului Ecumenic Athenagoras I. Textul telegramei adresate Sfinţiei Voastre era următorul: “Congresul aghioritic Veneţia, viu recunoscător pentru simpatia şi încurajările Sfinţiei Sale Patriarhul Athenagoras primite prin intermediul Monseniorului André Scrima, exprimă Sfinţiei Sale mulţumiri şi profundă gratitudine.” În numele papei Paul al VI-lea, Cardinalul Urbani mi-a încredinţat pentru Sfinţia Voastră medalia oficială a întronării Papei la 30 iunie 1963.

Cuvintele finale au fost rostite de E.S. cardinalul Urbani. Omagiul pe care l-a adresat Sfîntului Munte al Athosului, “stîncă întemeiată pe piatra unică, Christos” a avut caracterul unei adevărate înălţări spirituale, încununate de rostirea, pentru care asistenţa s-a ridicat în picioare, a foartei frumoasei rugăciuni eucharistice din Didachie. Membrii Congresului s-au despărţit cu sentimentul de a fi participat la o “muncă de însămînţare” în vederea unei recolte viitoare ce va sluji poate, într-o zi, la plămădirea pîinii în acelaşi timp vechi şi noi a deplinei comuniuni între Orientul şi Occidentul Bisericii lui Christos.

3. Concluzii

Putem afirma fără teama de a ne înşela că acest congres veneţian a constituit o frumoasă reuşită atît în plan ştiinţific, cît şi prin ambinaţa de fraternitate pe care a ştiut să o asigure, altfel spus, prin simţul şi prin roadele sale ecumenice.

1. Lucrările congresului au arătat, o dată mai mult, profundul interes de care se bucură tradiţia răsăriteană în rîndul publicului savant şi religios din Occident. Fapt remarcabil, interesul obiectiv şi ştiinţific nu exclude dorinţa unei actualizări a acestor valori de viaţă provenite din Răsărit. Aşa cum am spus în alocuţiunea inaugurală, e necesar să găsim calea adecvată pentru a transpune şi a integra, în termeni asimilabili astăzi, un patrimoniu mereu prezent sub forma sa implicită. În această privinţă, întîlnirea de la Veneţia poate fi considerată ca un început exemplar — vom reveni asupra temei ceva mai tîrziu. Dar, înainte de toate, ar trebui menţionate zelul, competenţa şi devotamentul celor care au contribuit cel mai mult la succesul reuniunii: P. Germano Lustrissimi, superiorul mănăstirii San Giorgio, Veneţia, secretar al congresului, care s-a pus la dispoziţia participanţilor cu o generozitate şi cu o abnegaţie admirabile; P. Dom Olivier Rousseau şi P. Dom Irénée Doens de la mănăstirea Chevetogne (Belgia); experienţa lor ecumenică şi excelenta cunoaştere a monahismului răsăritean au contribuit mult la reuşita congresului; în sfîrşit, profesorul Agostino Pertusi de la Universitatea Catolică din Milano (distinsă odinioară prin Cardinalul Montini, actualul papă Paul al VI-lea) şi director al secţiei Venezia e l’Oriente al Fundaţiei Cini, specialist în istoria relaţiilor între Athos şi Occident, care a fost adevărata verigă a congresului. De aceea, cu toată smerenia, îmi permit să supun Sfinţiei Voastre şi Sfîntului Sinod care vă înconjoară propunerea de a acorda persoanelor menţionate, în primul rînd E.S. Giovanni Urbani, Cardinal al Veneţiei, crucea de aur a mileniului Sfîntului Munte, în semn de mulţumire şi de recunoştinţă din partea Patriarhatului Ecumenic pentru eforturile depuse cu acest prilej.

2. Dimensiunea ecumenică a congresului de la Veneţia a dominat de la un capăt la altul toate manifestările sale şi i-a conferit astfel o importanţă deosebită. Mesajele trimise de Sfinţia Voastră şi de S.S. Papa Paul al VI-lea, darul unei icoane a Sfîntului Athanasie, oferită de către Papă congresului, telegramele adresate Sfinţiei Voastre şi S.S. Papa la sfîrşitul lucrărilor, prezenţa E.S. Cardinalul Urbani, a E.S. Episcopul Balthasare al Ravennei, a altor episcopi şi prelaţi catolici, faptul că reuniunea a avut loc cu puţin timp înainte de deschiderea celei de-a doua sesiuni a Conciliului Vatican II, toţi aceşti factori constituie tot atîtea auspicii favorabile şi, într-un fel, preludiul evenimentelor ecumenice, importante şi pozitive, care trebuiau într-adevăr să urmeze curînd. Cardinalul Urbani, ca şi Episcopul Balthasare m-au rugat să comunic Sfinţiei Vostre invitaţia lor insistentă şi călduroasă de a le vizita oraşele (Veneţia şi Ravenna) atît de strîns legate de istoria Bisericii răsăritene. Vor fi totodată fericiţi să salute pe membrii Sfîntului Sinod al Tronului ecumenic care ar fi în trecere prin aceste două oraşe.

3. Am menţionat mai sus caracterul exemplar al congresului de la Veneţia în ce priveşte perspectivele deschise pentru colaborarea între Orientul şi Occidentul creştin. Într-adevăr, numai munca în comun a ortodocşilor şi a catolicilor ar putea pune în evidenţă, prin confruntări fraterne şi competente, profunda convergenţă a tradiţiilor lor, punctele de doctrină ce se află încă în litigiu, dar şi complementaritatea valorilor lor spirituale şi unitatea sacramentală indestructibilă a celor două Biserici. Un asemenea efort ar răspunde de altfel aşteptării, aspiraţiei incontestabile a lumii actuale de a vedea Biserica ieşind din îngustările ei accidentale şi regăsindu-şi suflul universal. Întîlnirea de la Veneţia, oricît de modest ar fi fost în această privinţă discursul ei, a deschis în mod limpede o cale de lucru şi de colaborare. Ar trebui adăugată aici încă o consideraţie. În momentul în care activitatea ecumenică tinde să devină, cel puţin în Occident, aproape o instituţie şi să depindă de anumite organisme oficiale, este mai mult ca oricînd necesar să înmulţim contactele şi dialogul viu pentru ca să se poată produce, de la bază, o mutuală cunoaştere şi o osmoză veritabilă. Sîntem fericiţi să putem afirma că Fondazzione Giorgio Cini ar fi onorată să-şi ofere cadrul de lucru şi facilităţile de cazare pentru orice întîlnire de acest gen: aici ca şi pretutindeni, primul pas e cel greu de făcut; sîntem convinşi, în ce ne priveşte, că o atare întîlnire ar putea fi organizată curînd, cu un minimum de efort, de vreme ce congresul de la Veneţia a pregătit şi spiritele şi inimile în acest sens.

Animat de această speranţă, închei prezentul raport mulţumind încă o dată Sfinţiei Voastre şi Sfîntului Sinod care vă înconjoară pentru încrederea pe care aţi binevoit să mi-o arătaţi şi exprimîndu-mi totodată filialul şi umilul respect în Domnul.

7 decembrie 1963

(arhim. André Scrima)

[notat de mînă]

În anexă, ca piese la dispoziţia Sfîntului Sinod:

Viaţa lui Athanasie Athonitul, reeditată de monahii de la Chevetogne

– Catalogul ilustrat al manuscriselor şi al cărţilor tipărite la Veneţia, editat de monahii de la Chevetogne

– programul congresului

– un articol asupra sensului ecumenic al mileniului athonit.

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 0 / 5. Număr voturi: 0

Nici un vot! Fii primul care votează

Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole

Distribuie

Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn