Spre deosebire de muște (atrase de mizerie), albinele bâzâie în căutarea polenului parfumat, a esențelor tari, a substanței hrănitoare.
Lăsată liberă într-un câmp de flori, albina îți aduce acasă nectarul de mare preț.
O făptură mică produce mierea matahalei de urs: iată definiția altruismului, desprinsă dintr-o etică a slujirii necondiționate!
Privită mai atent, albina își descoperă geniul arhitectural și vocația perfecțiunii geometrice. Structura unui fagure prezintă simetrii fără cusur. De aici, prestigiul universal al creaturii înaripate.
Scriitorii clasici au iubit, fără excepție, albina. Pentru Platon, Seneca ori Vasile cel Mare, mica făptură înaripată era simbolul hărniciei zeloase, al muncii jertfelnice, al organizării eficiente.
Fără coloniile de stupi n-ar exista polenizare, deci nici câmpuri cu flori. Fără albine n-am avea lumânări de ceară și nici privegheri de toată noaptea.
Regina-albină e o creatură legendară, un dascăl desăvârșit al efortului în echipă. „Rodul ei întrece orice dulceaţă” (Susana 11:3).
