„…totul e deșertăciune și goană după vânt.”
Alergăm prea mult după himere și cred că ar fi cazul să ne oprim.
Știu că un text nu poate fi considerat „ajutor” pentru oamenii aflați acum în nevoie, dar poate fi de ajutor pentru a ne schimba nouă direcția.
Trăim lucruri despre care doar am auzit și e normal ca sentimentul care ne încearcă să fie teama. Poate e teama de singurătate, poate e teama zilei de mâine sau poate e chiar teama de moarte. Poate fi orice temere, însă, câți dintre noi ne temem să nu risipim timpul?
Ni se spune mereu că viața nu-i decât o clipă și că timpul se măsoară în zile, dar noi continuăm să trăim de parcă am avea la dispoziție o eternitate ori ca și cum am putea să cumpărăm la ofertă încă „x” ani de viață. Dacă însă ne-am opri măcar un minut din goana asta după vânt, am realiza că în jurul nostru nimeni nu este stăpân pe nimic și că la un moment dat, timpul care ne-a fost dăruit ne va fi luat.
Uite un mic adevăr: vei muri.
Când ești confruntat cu teama morții, îți pui întrebarea dacă ai trăit în timpul pe care l-ai avut la dispoziție sau dacă doar ai supraviețuit unui război cu tine însuți.
Fie că ne place sau nu cum sună adevărul, nu ne putem trăi viața doar pe vârful muntelui, doar în locul în care totul pare sigur. În drumul spre vârf, în drumul spre scop (indiferent de cum s-ar numi scopul fiecăruia), petrecem cel puțin câteva nopți în „valea umbrei morții” – valea temerilor noastre – locul unde există riscul să ne pierdem direcția.
Când pare că te-ai rătăcit acolo, când ești doar tu și Cerul și când doar Luna te mai vede, ce-i lași drept taină Lunii?
Noaptea în care bântuim pe tărâmul fricilor e un moment bun să ne ridicăm ochii și să realizăm unde este, de fapt, scăparea din prăpastia plină de nesiguranță. Teama poate aduce curaj nebănuit și siguranță veșnică deoarece, uneori, valea poate fi locul cel mai apropiat de vârf. Valea poate fi locul în care îți resetezi existența pentru că de acolo, de jos, ești obligat să-ți ridici privirea.
Zilele acestea am putea învăța mai mult decât oricând altcândva că Cerul poate fi și este răspunsul multor întrebări, că Luna ne păstrează tainele și că Soarele ne luminează cărarea, dar asta numai după ce petrecem câteva nopți în valea plină de temeri.
Nu cred că există o perioadă mai potrivită pentru retrospectivă decât acum, pe timp de război. Zic, așadar, să ne uităm în urmă, să ne analizăm viața și să nu mai risipim timpul. Și asta nu pentru a ne scăpa de vale, ci ca să găsim puterea de a ieși de-acolo cu o altă perspectivă.
Cred că fiecare dintre noi avem resurse pentru a spera la un altfel de viitor. Dar dacă chiar simțim că rezervorul cu speranță e gol…priveliștea din vârful muntelui ne așteaptă.
Să-i lăsăm, așadar, Lunii temerile drept taină și să vorbim cu Soarele despre nădejde, pentru că doar așa vom cunoaște pacea.
„Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul va fi protejat la înălțime.” (Proverbe 29:25, NTR)
Amina Petrescu
Imagine: Vârful Piatra Grăitoare, Munții Apuseni
Un răspuns