Dr. Adrian Sabău, profesor de literatură la Clubul Marilor Cărți

5
(2)

Cine sunt?

Sunt maramureșean. Am privilegiul de a viețui într-un tărâm încărcat de  spiritualitate. Cu toate acestea, nu mi-am asumat niciodată nimic altceva cu mai multă convingere decât statutul de român. Am conștiința apartenenței la „matricea spirituală” a poporului nostru. Dacă din punct de vedere intelectual modelul meu absolut e Steinhardt, formarea mea spirituală o datorez bunicii materne. Această țărancă inteligentă, simplă, neprefăcută a cultivat în educația mea valorile creștine, cărora le-am rămas și le voi rămâne fidel.

Sunt licențiat în Filologie-Teologie, am urmat programul de masterat „Literatura și mentalitățile”, iar în 2009 am obținut titlul științific de Doctor în Filologie, conferit de Universitatea de Vest din Timișoara, ca urmare a susținerii tezei cu titlul: „Literatură și convertire. Trei studii de caz: Steinhardt. Frossard. Wurmbrand”. În toată perioada devenirii intelectuale, principalele mele domenii de interes au fost literatura, teologia și istoria presei.

Mi-am început cariera didactică într-un colegiu tehnic din Baia Mare, devenind apoi profesor în cele mai prestigioase două colegii maramureșene, Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, respectiv Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, unde predau și în prezent.  Am avut și o experiență didactică la nivel universitar, predându-le vreme de trei ani studenților de la Jurnalism ai Universității de Nord din Baia Mare cursul de Istoria presei.

Împărtășesc valorile eterne, apreciez rânduiala, visez la o lume liniștită, cred într-o Europă autentică, formată din națiuni puternice și demne. Sper ca fiul meu să aibă în continuare privilegiul de a se bucura de roadele celei mai libere și prospere civilizații din istoria umanității, civilizația creștină europeană!

Adrian Sabău

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 2

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Un răspuns

  1. Felicitări, domnule Adrian Sabău, pentru emisiunea despre Steinhardt! Sunt multe nuanțe de discutat despre Acela, dar poate odată vom apuca să stăm la o discuție.

    cu cele mai bune gânduri,
    Adrian Mureșan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.