Există-n viață lucruri care te risipesc și gesturi care te împlinesc.
Einstein vorbea despre vocea interioară care i-a ghidat pașii, acțiunile și reflecțiile speculative despre fizică, matematică și legile universului.
Omul care ascultă-n tăcere glasul destinului resimte o forță care-l mână înainte.
Constrâns de sărăcie, tânărul Albert a vrut inițial să vândă polițe de asigurări.
A lucrat apoi, ani de zile, într-un birou de analiză a patentelor științifice, departe de comunitatea marilor savanți. Și, totuși, Einstein a perseverat.
Își scria ecuațiile într-un apartament modest, de numai două camere.
Într-o zi, destinul a vrut ca genialul Max Planck să-i citească lucrarea despre efectul electric.
1905: annus mirabilis. A urmat publicarea teoriei speciale a relativității.
O puternică intuiție i-a spus că nu trebuie să renunțe la fizică și la deplina cercetare a adevărului. Așa a câștigat Nobelul. Și Socrate s-a simțit ghidat, o viață întreagă, de vocea lăuntrică.
Astfel, în loc de onoruri superficiale, maestrul lui Platon a slujit, până la moarte, filozofia.
Când s-a făcut liniște în jurul tău și când ai înțeles că ai o veritabilă misiune pe acest pământ, atunci te afli pe drumul cel bun.
