După ce elitele mature fuseseră anihilate, venise acum rândul generaţiei tinere. Fenomenul Pitești a fost cel mai sinistru experiment a fost reeducarea prin tortură.
Începută în 1949 în închisoarea Suceava, a continuat mai târziu cu înverşunare în închisoarea din Piteşti şi, apoi, ceva mai neconvins, în cele din Gherla şi Tg. Ocna.
Până la o mie de tineri, majoritatea studenţi, au fost umiliţi, forţaţi să-şi renege convingerile, familia, credinţele, să se maltrateze şi tortureze între ei, practic să-şi desfiinţeze propria personalitate.
Fenomenul Pitești – cum este foarte benign numit – a fost urmat de două procese, soldate cu peste 20 de condamnări la moarte din rândul studenţilor-torţionari.
Abia mai târziu a avut loc un alt proces, al securiştilor care s-au ocupat de reeducare. Ei au fost condamnaţi la pedepse uşoare de închisoare şi au fost în scurt timp amnistiaţi.
Acuzatorii stipulau că la Piteşti s-a urmărit, la cererea liderului legionar Horia Sima, care se afla în Occident, şi a „imperialiştilor americani”, compromiterea Securităţii. Asta a fost interpretarea oficială.
În realitate, iniţiatorii, în frunte cu Eugen Ţurcanu, erau într-adevăr studenţi legionari, dar au acţionat tocmai încurajaţi de securişti şi nu la semnale din afară.
Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Condamnare Regimului Comunist, 2006
