Un incident din viața lui Viktor Frankl, anume o experiență decisivă pe care a avut-o înainte de a fi trimis în lagărele de concentrare, subliniază diferența dintre căutarea sensului și căutarea fericirii în viață.La începutul vieții sale de adult, înainte ca el și familia sa să fie duși în lagăre, Frankl se afirmase ca unul dintre cei mai importanți psihiatri din Viena și din lume.
Pe când avea 16 ani, de exemplu, a început o corespondență cu Sigmund Freud și, într-o zi, i-a trimis lui Freud o lucrare de două pagini pe care o scrisese. Freud, impresionat de talentul lui Frankl, a trimis lucrarea la Jurnalul Internațional de Psihanaliză pentru publicare.
„Sper că nu ai nimic împotrivă”, i-a scris Freud adolescentului.În timp ce se afla la facultatea de medicină, Frankl a ieșit și mai tare în evidență. Nu numai că a înființat centre de prevenire a sinuciderii pentru adolescenți – un precursor al muncii sale în lagăre –, dar a dezvoltat și contribuția sa emblematică în domeniul psihologiei clinice: logoterapia, care are ca scop să ajute oamenii să depășească depresia și să obțină bunăstarea prin găsirea sensului lor unic în viață.
Până în 1941, teoriile sale au primit atenție internațională și lucra ca șef al secției de neurologie la Spitalul Rothschild din Viena, unde și-a riscat viața și cariera punând diagnostice false pacienților bolnavi mintal, pentru ca aceștia să nu fie eutanasiați, conform ordinelor naziste.Același an a fost și anul în care a trebuit să ia o decizie, o decizie care avea să-i schimbe viața.
Cu o carieră în plină ascensiune și cu amenințarea naziștilor care plana asupra sa, Frankl a solicitat o viză pentru America, care i-a fost acordată în 1941. Până atunci, naziștii începuseră deja să-i adune pe evrei și să-i ducă în lagăre de concentrare, mai întâi pe cei înaintați în vârstă. Frankl știa că nu va trece decât puțin timp până când naziștii vor veni să îi ia părinții.
De asemenea, știa că, odată ce vor veni, avea responsabilitatea de a fi alături de părinții săi pentru a-i ajuta să treacă prin trauma adaptării la viața din lagăr. Pe de altă parte, ca bărbat proaspăt căsătorit și cu viza în mână, a fost tentat să plece în America și să fugă în siguranță, unde se putea distinge și mai mult în domeniul său.După cum povestește Anna S. Redsand în biografia sa despre Frankl, acesta nu știa ce să facă, așa că a pornit spre Catedrala Sfântul Ștefan din Viena pentru a-și limpezi gândurile.
Ascultând muzica de orgă, s-a întrebat în repetate rânduri: „Să-mi las părinții în urmă? Ar trebui să le spun la revedere și să-i las în voia sorții?”. Unde se afla responsabilitatea sa? Căuta un „indiciu din cer”.Când s-a întors acasă, l-a găsit. O bucată de marmură era așezată pe masă.
Tatăl său i-a explicat că provenea din dărâmăturile uneia dintre sinagogile din apropiere, pe care naziștii o distruseseră. Marmura conținea fragmentul uneia dintre cele Zece Porunci – cea despre cinstirea tatălui și a mamei tale. Cu acest lucru, Frankl a decis să rămână în Viena și să renunțe la orice oportunități de siguranță și avansare profesională care îl așteptau în Statele Unite.
A decis să lase deoparte preocupările sale individuale pentru a-și servi familia și, mai târziu, pe ceilalți deținuți din lagăre.Înțelepciunea pe care Frankl a desprins-o din experiențele sale de acolo, în mijlocul unei suferințe umane inimaginabile, este la fel de relevantă acum ca atunci: „A fi om întotdeauna indică și este îndreptat spre ceva sau cineva, altul decât tine însuți – fie că este vorba de un sens de îndeplinit sau de o altă ființă umană pe care să o întâlnești.
Cu cât cineva uită mai mult de sine – dăruindu-se unei cauze pe care să o servească sau unei alte persoane pe care să o iubească – cu atât este mai uman.”Urmărirea sensului este ceea ce face ca ființele umane să fie în mod unic umane.
Lăsând deoparte interesele noastre egoiste pentru a servi pe cineva sau ceva mai mare decât noi înșine – dedicându-ne viața pentru a dărui, mai degrabă decât pentru a lua –, nu numai că ne exprimăm umanitatea fundamentală, dar recunoaștem, de asemenea, că există mai mult în viața bună decât simpla căutare a fericirii.
Emily Esfahani Smith pentru The Atlantic
Sursa: Edictum Dei
