Un suflet îndrăgostit vede, pretutindeni, crâmpeie de frumuseţe. Ce-i ţine pe oameni veseli și fericiţi? Iubirea. Dar ce este dragostea? „That is the question.”
Simpla observare a faptelor ne arată că euforia comuniunii dintre iubit și iubită nu durează o veșnicie. Chimia e importantă (și-n absenţa acesteia apare geografia iar restul e… istorie).
Pariul fiziologiei însă e ameninţat de experienţa plictisului care-și arată colții. Ce-i poate motiva pe cei doi să continue, mai ales după extazul epidermic? Privirea verticală, prietenia valorilor și o tovărășie caldă.
Platon credea că Eros s-a născut dintr-o împreunare beată între Bogăţie și Pauperitate. Dorința e ardentă, dar oferta-i săracă. Tratată consumerist, dragostea carnală își vede sfârșitul devreme. Sexualitatea, separată de afectivitate, nu-și dă sieși un sens.
Pentru trăinicie, este nevoie de zarea luminoasă a zâmbetului, de orizontul fertil al conversaţiei, de aura nemișcată a veșniciei.
Copiii? Da, sunt parte din răspuns la dilemele unui cuplu, căci ei aduc bucurii la tinereţe și mângâieri la bătrâneţe. În absenţa pruncilor nu există nepoţi, deci trebuie să trăiești cu perspectiva apăsătoare a singurătăţii.
Genetica rămâne, însă, un joc aleatoriu iar simpla continuitate biologică a neamului nu garantează transmiterea valorilor spirituale. Copiii se răzvrătesc, uneori, împotriva părinţilor, precum Dimitri, Ivan ori Smerdiakov împotriva lui Fiodor Karamazov. Oricât de promiţător, elementul ereditar poate fi subminat de factorul cultural.
E nevoie, așadar, de-o transcendenţă a iubirii — un Dincolo infinit, suveran, inepuizabil. Privind la steaua dimineţii, îndrăgostiţii înfruntă noaptea friguroasă a îndoielii. Luminate de sfeșnicul dragostei, chipurile lor devin, încet, icoane și ferestre către Cer…
