[februarie, 1943, Predeal]
Dinu drag,
Probabil cã tristeţea scrisorii tale mã face acum sã simt cum mi se urcã plânsul în suflet.
Vezi tu, te iubesc mult, mult şi teribil mã chinuieşte întrebarea dacã sunt pentru tine aceeaşi care am fost pânã acum.
Dacã simţi cã alãturi de mine ai putea înfrunta viaţa?
De ce te simt din scrisoarea aceasta atât de departe de mine?
Ai descoperit în mine o fatã pe care nu o cunoşti şi pe care nu o poţi iubi?
Ţi se pare greu de înfruntat moartea pe care o aduce timpul în noi?
O simţi cum se apropie de dragostea noastrã?
Nu m-am putut apropia de singurãtatea ta?
Cine sunt eu?
Am rãmas atât de strãinã de tine?
Atâtea întrebãri chinuitoare pentru mine şi triste desigur pentru tine.
Orice s-ar întâmpla cu tine, te voi înţelege. Chiar dacã nu mã mai iubeşti ca înainte, te voi înţelege.
Te voi înţelege şi te voi mângâia tot eu ca pe un copil căruia nu i-a reuşit visul.
Suferinţa ta va fi a mea, însã asta nu te priveşte pe tine. Ţi-am spus cândva cã nu mi-e teamã de suferinţã. Sunt prea mândrã ca sã nu o primesc aşa cum mi-o va aduce viaţa. Niciodatã nu mã voi minţi, mângâindu-mã cu iluzii.
Îţi scriu odatã pentru întotdeauna: sã nu-ţi fie niciodatã teamã sã-mi spui adevãrul. Ştiu cã eşti foarte bun şi cã suferi sã faci rãu cuiva. Sunt însã clipe în viaţã când se cere chiar sã fii crud!
Te rog mult, mult, dacã simţi cã dragostea mea pentru tine nu e ce ai crezut, dacã simţi cã tu te-ai schimbat, dacã struna pe care mi-o pãstrai e mai micã, sã-mi spui.
Nu voi spune nimic, te voi asculta tãcutã, cu ochii întorşi de la tine, ascultând ce se nãruie în sufletul meu.
Nu mi-e fricã.
Vom rãmâne prieteni probabil.
Sau poate cã nu am înţeles scrisoarea ta. Poate cã vreau prea mult sã fiu cu tine mereu şi pretenţia aceasta mã face acum sã sufãr.
În cazul acesta sã mã ierţi pentru tot ce ţi-am scris. Uneori am impresia cã nu te pot înţelege pentru cã te iubesc prea mult.
Paradoxul, însã, totuşi aşa este.
Dinu, noaptea bunã, pe care mi-ai urat-o tu, nu poate sã fie bunã!
Dragul meu iartã-mã dacã te-am fãcut, te fac şi te voi face, cu aceastã scrisoare, sã suferi!
P.S. Iartã creionul, însã tocul cu care ţi-am scris prima scrisoare, era al paznicei care şi l-a revendicat.
