În căutarea centrului pierdut

5
(4)

Nu există oraș semnificativ al Italiei, Franței sau Germaniei din care să lipsească o piață botezată cu nume de sfinți, genii sau eroi. Găsim foarte ușor, în Europa, echivalentul forumului roman sau al faimoasei agora din spațiul grecesc: Piazza San Marco din Veneția, Piazza della Signoria din Florența, Piazza San Pietro din Roma… Nu veți putea face această experiență-n Amman, Dubai ori Islamabad. Nici pe o insulă din Oceanul Pacific. Nici prin pustiul Saharei. Forumul lipsește din țările conduse de autocrați, despoți sau tirani.

Doar în Europa sunt locuri aerisite, de-o remarcabilă frumusețe, menită să atragă milioane de turiști. Care e secretul magnetismului acestor spații deschise, străjuite de silueta muzeelor, a instituțiilor administrative și a bisericilor creștine? Fascinația centrului politic, religios și administrativ al orașului.

Într-o piață descoperi distincția dintre bine și rău operată, de câteva milenii, prin enunțurile din Decalog. Deși astăzi golite de credincioși, bisericile Europei povestesc și tâlcuiesc vizitatorilor de pretutindeni marile narațiuni din imaginația colectivă a culturii occidentale: Adam și Eva, Cain și Abel, Noe și corabia, chemarea lui Avraam, urcușul lui Moise pe Muntele Sinai.

Biblia, așezată-n inima altarului oricărui lăcaș sfânt, este Cartea Cărților, documentul care e supraviețuit creșterii și descreșterii multor imperii, popoare și națiuni. Cartagina e doar o vagă amintire, așa cum puțini își amintesc reușitele lui Hannibal, curajul lui Brutus ori performanțele uluitoare ale generalului Belizarie. Totuși, Psalmii lui David rămân mai departe un reper sigur pentru rugăciunea omului de rând.

Nu poți fi un om civilizat dacă ocolești verticala care leagă cerul de pământ: axis mundi, casa lui Dumnezeu. A fi citadin presupune conectarea la sursa valorilor sacre, asimilarea memoriei culturale și participarea la forfota unui turnir politic.

Ce-i drept, în spațiul balcanic sau est-european, vorbind despre piață ne e mai ușor să invocăm tradiționalul obor — locul zgomotos, cu mirosuri incerte sau arome seducătoare, preferat de comercianți, asaltat de mușterii și taxat de autorități. Realitatea economică a pieței alimentare este, chiar și la noi, efectul unui aranjament politic prealabil.

După secole de împilare, cetățeanul est-european e slobod. Chiar și Statul român permite azi negoțului să-nflorească, adică nu inhibă libertatea tranzacțiilor. Omul cu inițiativă poate să cumpere și să vândă.

Ar fi bine să observăm, însă, că proprietatea privată e garantată-n prealabil de-o solidă ordine constituțională. Ce anume decide această supra-structură de teologico-politică? Faptul că furtul, bunăoară, e interzis prin lege. Însă de ce-ar fi deposedarea arbitrară de bunuri pedepsită prin lege? Pentru că, din nou, așa ne spune Decalogul lui Moise. Și de ce-am prefera domnia legii, în locul altor aranjamente politice? Iată întrebări specifice pentru o piață a ideilor care s-a născut în spațiul solar al Mediteranei.

Dacă arhitectul caselor tradiționale vedea bucătăria drept cea mai tranzitată încăpere a spațiului privat, rânduielile imaginate de Solon (594 î. Hr.), Clistene (508 î. Hr) sau Pericle (495 – 429 î. Hr.) așezau la mijloc (meson) toate dezbaterile filozofice, artistice, politice sau militare.

Am învățat la primul curs de istorie a filozofiei (prin conspectarea asiduă a scrierilor lui Jean-Pierre Vernant) că, pentru greci, cetatea trebuia să reflecte cosmosul.

Privit dintr-o perspectivă geocentrică, universul avea-n centrul său pământul și ființa întrebătoare, adică omul. Orașul se cuvenea ordonat, așadar, după principiul ierarhic al eunomiei. Faimosul polis găzduiește o familie extinsă pentru care logica solidarității presupune aderența fiecărui membru la un set de valori consensuale.

Omogenitatea culturală, pentru elini, era garantul armoniei sociale și al unității politice. Educația avea drept scop trecerea de la mythos (așezat sub zodia pluralismului religios) către logos (principiu metafizic universal). Fără cetatea greacă, așadar, n-ar fi existat filozofie și nici lunga tradiție occidentală bazată pe curiozitate și interogație. Insul educat caută să dezlege cele mai nepătrunse taine, fără să-și propună musai vreo specializare anume.

Ne-am putea întreba dacă piețele din orașele Mediteranei nu sunt o reprezentare spațială a deschisului întrebării?

Printr-un amplasament accesibil locuitorilor din împrejurimile mărginașe, piața facilitează participarea democratică, deși incompletă, la viața cetății. Dacă filozofia livra hrana tare a culturii grecești (prin interogații de ordin logic, naturalist și metafizic), fără să ocolească preocuparea pentru virtute, familie și comunitate, discipline precum retorica, muzica, teatrul și poezia s-au adresat inimii sensibile a omului obișnuit.

Ontologia are nevoie de un apetisant antreu, livrat sub forma anecdotei. Desertul, în schimb, îl poate constitui un poem cu rime încrucișate. Fără cultura umanistă a atenienilor, militarismul spartan ar fi precumpănit iar conversațiile din piață și-ar fi pierdut sarea și piperul.

Europa a fost matca acestei sinteze unice între tenacitatea psihică și forța biologică a unui popor de luptători (numiți și hopliți) și, pe de altă parte, cultura înaltă a celor care au putut construi edificii de-o rară frumusețe, vorbind mereu despre pericolul urâțeniei și bunătatea pietății.

Plimbat între bibliotecă, piață și palestră, omul grec a căutat să identifice și să exprime înțelesurile adânci ale vieții.

Poate că din conversațiile lui Socrate cu Alcibiade s-au născut neliniștile intelectualului public de mai târziu. Fără doar și poate, geniul grec a condus la înflorirea unor orașe precum Alexandria, Roma sau Efes.

Istoria Antichității clasice s-ar putea scrie, așadar, ca o bătălie pentru ocuparea centrului orașului printr-o producție de semne, simboluri și narațiuni care să definească limbajul culturii autohtone. Ești ceea ce-ți amintești despre tine și despre ai tăi. Vocabularul îți trădează convingerile intime. La apariția creștinismului, regimul politic al vremii a refuzat ucenicilor lui Iisus dreptul de cetate.

Revoluția mentalităților va porni de la acțiunea uluitoare a unui evreu școlit la picioarele rabinului Gamaliel. Saul din Tarsus era perfect versat în Tora, cunoscător al tradiției clasice grecești, vorbitor de elină, ebraică veche, aramaică și latină. Fariseu din tribul lui Beniamin, Saul l-a așteptat pe Mesiah, Unsul lui Dumnezeu.

După experiența supranaturală pe drumul Damascului, când a auzit glasul Domnului vorbind lămurit, Saul devine Pavel și începe să-L vestească pe Iisus drept Hristos, adică Mesia, Domn și Dumnezeu, început al întregii creații. Înfruntarea Cezarului și mărturisirea Celui răstignit și înviat drept unic Rege ori Stăpân al cerului și al pământului a produs scandal printre iudei și romani, deopotrivă. Rezultatul?

Un șir lung de suplicii îndurate de cel mai cultivat dintre apostoli, omul biblic, evreul radical, ucenicul lui Gamaliel, prieten cu Barnaba, învățător zelos, ctitor de comunități mesianice, misionarul neobosit, mentorul unui Timotei sau Luca, avocatul lui Onisim, părinte spiritual, lider vizionar, filantrop generos, pelerin și mesager divin (confundat cu Hermes), exeget al Vechiului Testament, rugător, mistagog și ascet, intelectual creștin, navetist între Tarsus și Corint, primul deținut politic, sfânt al închisorilor din Efes, Cezareea și Roma.

(Fragment inedit din volumul lui Mihail Neamțu, Exilat în România. În căutarea centrului pierdut, Marile Cărți, 2022, în curs de apariție).

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 4

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.