Una dintre cele mai prestigioase și originale colecții de texte și studii dedicate antichității rămâne ”Bibliotheca Orientalis”, coordonată la început de Idel Segall și reunind volume de referință, până astăzi, despre civilizații și culturi exotice și fascinante deopotrivă, precum cele egipteană, asiro-babiloniană, hittită, feniciană, indiană, iudaică etc.
Despre perenitatea acestui demers grăiește elocvent încercarea de reluare a respectivei serii nu doar prin reeditarea celor mai valoroase apariții de atunci, ci și prin adăugarea unora noi sau mai puțin cunoscute. În rândul acestora se distinge lucrarea savantului Constantin Daniel, Misterele lui Zalmoxis. Cultura spirituală a geto-dacilor. Legile și ritualurile de inițiere pentru dobândirea nemuririi sufletului, ediție și notă introductivă de Ovidiu-Cristian Nedu, Editura Herald, București, 2021, 263 p.
Personalitate enciclopedică de mare acoperire și orientalist capabil de o remarcabilă profunzime, C. Daniel a finalizat în anul 1985 lucrarea acum ajunsă la a patra sa versiune ce propune omologii semnificative între civilizațiile antice răsăritene și spiritualitatea traco-getică.
Zalmoxis cel evocat succint, dar pregnant de Herodot (IV, 95) devine în viziunea cărturarului român pivotul central al unei veritabile religii de mistere cu umbre pythagoreice, interpretare ce merge apăsat pe urmele unor scriitori bisericești din Școala teologică a Alexandriei precum Origen și Clement Alexandrinul. Ba chiar se susține cu argumente străvechimea și caracterul de pionierat al acestor misterii nord-dunărene în raport cu productele și manifestările similare guvernate în moduri mitologice de legendarii zei elini Apollo sau Dionysos, ultimul asociat de greci (precum Orfeu, de altfel) cu hiperboreenii veniți dinspre nordul Eladei, deci cu tracii.
Misteriile traco-dacice au contribuit astfel hotărâtor nu doar la configurarea gândirii religioase și filozofice a grecilor, ci și la „transfigurarea morală a omului din Antichitate, dat fiind că religiile politeiste antice nu se preocupau câtuși de puțin de morală”.
Claudiu T. Arieșan
