Share on whatsapp
Share on facebook
Share on linkedin

Andrei, primul chemat

5
(4)

Prima trăsătură izbitoare a lui Andrei este numele său: nu este ebraic, cum ne-am aștepta, ci grecesc; asta indică o atare deschidere culturală a familiei sale, fapt care nu poate fi ignorat.

Din cea de-a Patra Evanghelie aflăm că Andrei fusese discipolul lui Ioan Botezătorul, iar asta ne arată că era un om în căutare, care împărtășea speranța lui Israel, care voia să cunoască mai bine cuvântul Domnului, prezența Domnului.

Era cu adevărat un om al credinței și speranței și, auzindu-l într-o zi pe Ioan botezătorul proclamând că Isus este „mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1:36), acesta s-a tulburat și L-a urmat. Astfel, Andrei s-a bucurat de momente prețioase de apropiere față de Isus.

Andrei, chemându-l pe fratele său, Simon Petru, să-L urmeze pe Mesia, a arătat deja un puternic spirit apostolic. Fiind primul dintre apostolii chemați, îl numim și „protocletul”, ceea ce înseamnă exact „primul chemat”. Evangheliile mai amintesc numele lui Andrei cu alte trei ocazii care ne spun ceva despre acest om.

Prima este cea a înmulțirii pâinii și vinului. Andrei, vâzând un băiat care avea cu el doar cinci pâini și doi pești, remarcă: nu e suficient pentru mulțimea ce s-a adunat în locul acesta. Aici, el dă deja dovadă de realism, luând notă de resursele minimale pe care Isus le va face apoi suficiente.

A doua situație se petrece la Ierusalim, unde Andrei, Petru, Ioan și Iacob Îl întreabă pe Isus când vor fi distruse zidurile Templului: „– Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul când urmează să fie împlinite toate acestea?” (Marcu 13:1-4).

Drept răspuns, Isus le-a ținut o predică importantă despre distrugerea Ierusalmului și a lumii, rugându-i pe discipoli să fie atenți la semnele evenimentelor ce se vor petrece. De aici putem deduce că nu trebui să ne sfiim să-I punem întrebări lui Isus, dar, în același timp, trebuie să fim pregătiți să ascultăm și cele mai dificile și surprinzătoare învățături.

În ultimul rând, o a treia întâmplare are loc tot în Ierusalim, cu puțin înainte de Patimi. Andrei, împreună cu Petru, serveau drept translatori grecilor sosiți pentru dialogul cu Isus. Răspunsul lui Isus la întrebarea lor pare enigmatic: „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie proslăvit. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce mult rod.” (Ioan 12:23-24).

Isus vrea să spună: Da, întâlnirea mea cu grecii la avea loc, dar nu ca o simplă conversație născută din curiozitate. Ceasul gloriei va veni odată cu moartea mea și poate fi comparat cu căderea bobului de grâu. Moartea Mea pe cruce va aduce o mare rodnicie: în Învierea „bobului mort de grâu” – un simbol al trupului Meu crucificat – el va deveni pâinea vieții lumii; va fi o lumină pentru popoare și culturi.

La moartea sa în Patras, Andrei a cerut să fie țintuit pe o cruce diferită de Crucea lui Isus, fiindcă nu se vedea vrednic de vreo asemănare. Crucea în formă de X a devenit astfel simbolul Sfântului Andrei.

După o poveste ce datează de la începutul secolului al VI-lea, intitulată „Patimile lui Andrei”, el ar fi rostit atunci:

„Slavă ție, O, Cruce, întemeiată de Trupul lui Hristos și împodobită de mădularele sale ca și când ele ar fi fost perle. Înainte ca Domnul să se înalțe pe tine, inspirai frica lumească. Acum, în loc, îmbogățită cu iubire cerească, ești aceeptată drept dar. Credincioșii știu marea bucurie pe care tu o posezi, și multitudinea de daruri pe care le-ai pregătit. Vin deci la tine, încrezător și bucuros, ca și tu să mă primești triumfătoare drept discipol al Celui care a fost înălțat pe tine… O, binecuvântată Cruce, învăluită în majestatea și frumusețea mădularelor Domnului!… Primește-mă, du-mă departe de oameni, restituie-mă Învățătorului meu, ca , prin tine, cel care m-a salvat cu tine să mă poată primi. Slavă, O, Cruce; da, slavă, într-adevăr!”

Aici este prezentă o profundă spiritualitate creștină. Crucea nu este un instrument de tortură, ci mijlocul incomparabil de configurare perfectă al Salvatorului, al bobului de grâu ce a căzut pe pământ.

Avem o lecție importantă de învățat de aici: propriile noastre cruci primesc valoare dacă le vedem și aceeptăm ca parte din Hristos al Crucii, dacă o reflexie din acea lumină le iluminează. Prin acea cruce suferințele noastre sunt înnobilate și își capătă adevăratul înțeles.

Apostolul Andrei, în consecință, ne învață să-L urmăm pe Isus cu hotărâre, să le vorbim cu entuziasm despre El celor pe care îi întâlnim și, în special, să cultivăm o relație de adevărată familiaritate cu El, fiind foarte conștienți că doar în El putem găsi sensul ultim al vieții și al morții.

După predica Papei Benedict al XVI-lea, 14 iunie 2006, Edictum Dei

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 4

Nici un vot! Fii primul care votează

Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *