Sfântul Atanasie cel Mare s-a născut în anul 295 d. Hr., în Alexandria – mare centru cultural și filozofic, punct de întâlnire al celor mai cunoscute credințe și idei religioase ale vremii.
În anul 319 a fost hirotonit diacon și apoi a funcționat ca secretar al episcopului Alexandru, pe care l-a însoțit și la Sinodul ecumenic de la Niceea, unde a combătut cu mult curaj erezia ariană, ceea ce poate duce la concluzia că a participat la pregătirea documentelor teologice necesare desfășurării Sinodului.
În anul 328 va fi ales în scaunul episcopal al Alexandriei, în locul mentorului său, poziție pe care o va ocupa vreme de 45 de ani. El a purtat cea mai grea luptă pentru acceptarea Crezului de la Niceea (325) de către tot episcopatul și pentru condamnarea arianismului. A suportat persecuții continue și cinci exiluri. Este recunoscut faptul că lui i se datorează victoria Simbolului niceean și victoria învățăturii despre „deoființimea” Fiului cu Tatăl.
În anul 335 este depus din scaun pentru prima dată, de un Sinod arian ținut la Tir și este exilat de împăratul Constantin în Occident, la Trier, unde domnea Constantin al II-lea, fiul cel mare al împăratului Constantin. După moartea împăratului Constantin (mai 337), el revine în scaun în luna noiembrie a aceluiași an, dar în 339 este depus din nou, de un alt sinod arian din Antiohia.
Atanasie fuge în martie 340 la Roma, unde face ca tot Apusul să devină atanasian, așa cum spune Sfântul Grigorie de Nazians. Sinodul de la Roma din 343 îl declara pe Atanasie nevinovat de acuzațiile ce îi fuseseră aduse. Trei ani mai târziu revine în tronul arhieresc din Alexandria, dar în 353 și 355 este din nou condamnat. Fuge iarăși, dar continuă să lupte prin faptă și cuvânt pentru adevărul și nevinovăția sa.
În ianuarie 362, împăratul Iulian, socotindu-l victimă a înaintașului său, Constanțiu, îl readuce pe Atanasie în scaun, dar îl exilează în toamna aceluiași an socotindu-l o piedică în calea planului său de restabilire a idolatriei.
În vara anului 363 îl regăsim pe Atanasie în scaunul său, dar în 365 este din nou îndepărtat. Datorită evlaviei populare de care ajunsese să se bucure, în câteva luni este iarăși instalat în scaunul său, prin voia împăratului Valens.
Moare în 373 după ce a creat toate premisele pentru definitiva victorie a învățăturii creștine despre homousios (de o ființă) Fiului cu Tatăl și despre Sfânta Treime, prin scrisul Părinților capadocieni și prin Sinodul al II-lea ecumenic, de la anul 381.
Figura Sfântului Atanasie cel Mare este una dintre cele mai puternice din istoria Bisericii. Nu s-a mai dat niciodată o hotărâre bisericească de importanța lui homousios, de la Niceea și niciodată vreo hotărâre bisericească nu a mai provocat o luptă ca cea dintre niceeni și antiniceeni.
Atanasie a stat neclintit ca o stâncă în fața valurilor. Deși a fost alungat și prigonit în repetate rânduri, credința lui a rămas neclintită. Chiar dacă ura adversarilor s-a manifestat prin tot felul de minciuni, persoana lui a rămas ireproșabilă. Sfântul Atanasie a fost un mare exeget, un mare teolog și un mare păstor de suflete, preocupat doar de mântuirea oamenilor.
Una din lucrările cele mai importante ale Sfântului Atanasie, alcătuită înainte de anul 325 este „Tratatul despre Întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă prin trup”. În această lucrare, Sfântul Atanasie arată cum același Cuvânt, Care e totdeauna Rațiunea personală și Subiectul care vorbește prin toate oamenilor, văzând pe oameni căzuți de la vederea Lui și comunicarea cu El prin zidire, s-a dezvăluit prin întrupare, că să se facă mai cunoscut lor. El va vorbi oamenilor mai clar, dar va și curăța trupul omenesc de patimi, ca mintea oamenilor să poată vedea mai limpede prezența Lui și să audă mai vădit cuvintele Lui.
Întreaga teologie a Sfântului Atanasie este o teologie a Logosului văzut ca Persoană dumnezeiască egală cu Tatăl. Logosul ca Persoană este și Rațiunea din care iradiază rațiunile tuturor lucrurilor și Cuvântul și Proniatorul lumii, dar și Mântuitorul ei. Din Cuvântul lui Dumnezeu ca Rațiune decurg sensurile tuturor. În același timp, în comuniune cu El, ca subiect al cuvintelor, toate au viață.
Sfântul Atanasie nu face eroarea lui Origen, să lege Logosul de creație în așa măsură încât să afirme o creație eternă de lumi succesive. El face o deosebire netă între ființă și voință și văzând pe Fiul ca născut din ființa Tatălui, iar creația produsă de voință lui Dumnezeu, afirmă caracterul transcendent al Logosului, odată cu afirmarea categorică a Treimii Persoanelor.
Sfântul Atanasie cel Mare este un creator de teologie al veacului său. Chiar dacă el nu e un mare speculativ și nu dispune de un limbaj teologic rafinat, Sfântul Atanasie rămâne fără îndoială un mare tăietor de brazdă în teologie. Hotărârile Sinodului de la Niceea sunt un tezaur excepțional, pe care el le apără cu o îndârjire și cu o înflăcărare tot atât de excepționale. Adâncimea cugetării sale teologice, cunoașterea perfectă a evidențelor și capacitatea de mânuire a elementelor acestor probleme fac din Sfântul Atanasie un corifeu al teologiei secolului al IV-lea.
Daniel Bahnea
