Despre spiritul enciclopedic și barbaria ignoranței

5
(1)

Ce este o viață împlinită?

Am căutat mereu să aduc laolaltă într-o conversație discursuri, valori și mesaje din lumi care, îndeobște, nu-și vorbesc: știința lui Cristian Presură (sau a medicului Constantin Dulcan) și credința părintelui Andrei Scrima (sau a preotului Constantin Galeriu), teologia patristică și fenomenologia germană, horitul lui Leșe, dar și partiturile lui Bach. 

Pe cât m-am priceput, am construit mereu poduri între oameni, comunități religioase și discipline academice. 
Mi-au displăcut întotdeauna maniheismul și exclusivismul. Am crezut în dialogul dintre oamenii de cultură și actorii politici, dintre antreprenori și intelectuali, dintre păstorii de suflete și savanți. Știu că uneori n-am fost înțeles, nici acceptat. Nu-mi pasă, la drept vorbind, și nu mă deranjează.

De ce? Pentru că judecata unei vieți împlinite se face abia la sfârșit. Pentru că moștenirea se măsoară-n durata lungă a timpului istoric.

Contabilii nedesăvârșirilor noastre sunt, adesea, niște oameni frustrați și neîmpliniți în propria lor existență, inși fără meserie și lipsiți de interioritate, copii de bani gata care s-au trezit cu o pleașcă nemeritată din partea părinților, fără să fie obligați vreodată să asume întrebările grele, riscul, curajul, pionieratul. 

Chiar dacă m-am simțit uneori deșirat lăuntric, conversațiile purtate la Clubul Marile Cărți m-au îmbogățit enorm lăuntric. Și sunt sute de oameni ca Dumneavoastră în aceeași situație…

Sigur, nu toți sunt pasionați de Platon, Shakespeare, Dostoievski, istoria ideilor, artă, literatură sau metafizică. Mulți caută soluții practice la provocările vieții: recomandări în materie de nutriție, afaceri, independență financiară.
Nu mulți oameni de business au timp să se implice în viața cetății.

Nu toți amicii pasionați de stoicismul lui Marc Aureliu, Bizanțul lui Grigorie Palama ori spiritualitatea lui Jonathan Edwards vor să afle și secretele bogăției lui Tony Robbins. E firesc! 

Viața își are vârstele ei.

Esențială, însă, mi se pare asumarea pe termen lung a pariului complementarității. O viață deplin trăită înseamnă unitate în diversitate, verticală și orizontală, moarte și Înviere.

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 1

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.