Mentorul, călăuza și drumurile vieții

4.6
(10)

Între lucrurile importante ale vieții, dar nu neapărat urgente, trebuie să includem marile întâlniri care te pun într-o criză. Există oameni care te pot extrage din păienjenișul vieții — mentori care prin întrebări, energie și zâmbet știu să te disloce din rețeaua de iluzii și false certitudini cotidiene.

Astăzi îi spunem acestui tip de om maestru, guru sau coach — dar dincolo de convențiile lingvistice contează calitatea privirii. Mentorul este ca o dronă care se înalță deasupra situației de moment și oferă o perspectivă verticală cu deschidere la orizont de 360º.

Noi suntem îndeobște orbiți de atașamente emoționale, certuri, calcule meschine. Fiind pătimași, orbiți sau angrenați în pledoarii pro domo sua noi nu mai vedem potențialul unor întâlniri importante, cruciale, cu rol destinal.

E vital să întâlnești, mai ales în tinerețe, omul capabil de iubire și implicare detașată, capabil să te orienteze într-un moment de cumpănă sau tristă rătăcire.

Ce face un mentor? El discerne esențialul față de accidental.

Un bun coach știe să te conducă spre analiza strategică a pașilor pe care viitorul te obligă, oricum, să-i faci.

Nu-l ai? Nu-l găsești? Invită la masă, pe cheltuiala ta dacă poți, măcar un profesionist desăvârșit, om împlinit, un campion incontestabil, un ins de succes.

Pare scumpă această investiție? Efortul financiar te obligă să fii atent la sfaturile primite.

Pe lângă întâlnirile cruciale cu mentorul, sfătuitorul sau maestrul avem nevoie să asumăm întâlnirile de uzură și impact restrâns, care reprezintă poligonul de formare al oricărui luptător.

Nu subestimați niciodată valoarea de propagare a imaginii și a mesajelor în rețea.

Oricare ar fi discuția provocată printr-un mesaj, email sau telefon, aceasta trebuie meticulos pregătită.

Ai grijă să ceri din timp o întrevedere de 30, 45 sau 60 minute. Fii curtenitor și elegant. Caută cuvintele care întăresc unitatea dintre vorbitori. Explică-n prealabil care este implicarea ta-n proiectul dezbătut punctual. Cere sfat și oferă tu însuți soluții la problemele pe care le ridici.

Nu lăsa niciodată impresia de om aflat în treabă. Trimite un mesaj cu 24h sau 48h înainte, reiterând agenda precisă a discuțiilor.

Pe lângă un mesaj SMS (ori WhatsApp) înainte de întâlnire, poți reveni după cu un email care formulează sintetic punctele convenite-n întâlnirea proaspăt organizată.

Un email se elaborează în timp, cu multă grijă și atenție. Atenția asupra limbii române mi se pare obligatorie. Mai ales dacă alegi să vorbești cu un profesionist — omul care din punct de vedere spiritual, cultural, social sau financiar te depășește.

Trebuie să acorzi omului care-ți vorbește o atenție completă, nedivizată. Privește ochii interlocutorului tău, nu telefonul mobil.

Dincolo de viața profesională, există și-n familie întâlniri care să stabilească obiective strategice — două creiere care gândesc sinergic produc mai multe soluții decât trei creiere luate separat.

Pe lângă întâlniri personale decisive, e crucială disciplina zilnică a învățării de noi abilități.

De ce n-am stăpâni mai bine oratoria, dicția, limbajul corporal? De ce n-am face o prioritate din învățarea limbilor străine?

Când spun că e vitală comunicarea, nu spun că narcisismul trebuie cultivat, ci doar că expunerea zilnică la un public nou (clienți, parteneri, prospecți) e vitală.

Toată lumea comunică azi, dar nu toată lumea comunică bine.

Așa cum apariția tiparului a schimbat paradigma comunicării pe vremea lui Gutenberg, apariția Internetului și a telefoanelor mobile impune asumarea disciplinei comunicării verbale, preferabil impecabil în limba maternă și onorabil într-o limbă de circulație internațională.

Iată de ce Clubul Marilor Cărți încurajează dezbaterile în engleză (Gold International), dar și programele Silver destinat dezvoltării personale, ca și întâlnirile Platinum care pun accentul pe experiența de coaching 1:1. Un copac singuratic fără protecția pădurii e vulnerabil în fața furtunilor vieții. Apartenența la o comunitate a virtuții este cheia creșterii fiecărui din noi.

Mihai Neamțu

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 4.6 / 5. Număr voturi: 10

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.