Un manifest conservator: Exilat în România!

3.9
(7)

Mihai Neamțu e un conservator incomod, atacat în haită de hienele progresismului și microcefalii ideologiilor recente. De ce trezește, oare, reacții pasionale? De ce deranjează? Pentru că e liber. Și-n fața cuvintelor rostite slobod, o puzderie de analfabeți se consideră îndreptățiți la defăimare, prevalându-se de o tăietură în cadru și o suprainterpretare vulgară a vorbelor sale. 

Mihai Neamțu știe că sensurile profunde ale vieții sunt înțelese mai ușor de oamenii simpli. Harul nu se dobândește la capătul unor studii universitare despre fluiditatea identității de gen.

Patriot demonizat de hoardele globaliste, fondatorul Clubului Marile Cărți nu-și dorește aplauzele unor desfrânați apăsați de nepricepere, neînțelegere, obtuzitate, incoerență, minciună și moarte sufletească.

Mă doare să văd că țara-mamă se lasă și azi condusă de o cireadă de neghiobi agramați, parveniți și trădători, atrași numai de kitsch, manele, can-can sau imbecilitate.

Cum să ai o patrie minunată înzestrată cu o Deltă feerică, munți falnici, plaje fine și o capitală care primăvara e pătrunsă de mirosuri de tei, iar elitele politice s-o batjocorească fără milă, s-o fure, s-o vândă, să-i marginalizeze geniile și să-i alunge tineretul?

Beneficiara unei prestigioase tradiții bizantine, România s-a lepădat de valorile întemeietorilor și se complace azi într-un deplorabil circ mediatic, frecventat și de clienții bordelului intelectual.

În absența vechilor standarde de eleganță literară și boierie a spiritului, o nouă generație a preluat din Occident, cu promptitudine și sârguință, toate inepțiile, defulările și refulările toxice ale oricărui rebut politic, jurnalistic sau artistic. 

În loc să aleagă o carieră comodă printre conțopiști, Mihai Neamțu și-a asumat rolul profetului care, deși imperfect, declamă în pustie adevăruri cândva știute și recunoscute: anume că bărbatul nu poate naște și că viața are o valoare sacrosanctă.

Exilat în România, autorul ne cheamă să deosebim grâul de neghină, solul fertil și pământul nisipos, albul și negrul, haznaua și câmpul cu flori. 

Într-un asemenea context marcat de impostură, falsitate și demisie morală, Mihai Neamțu a ales să nu tacă. El e printre foarte puținii care prezintă situația reală din Occident și Statele Unite. Într-o cascadă de conformism mediatic, Neamțu e stropul care sare și strălucește. Bravo lui pentru curajul de a fi o voce autentică, nu de corist. 

Pe lângă publicarea unor cărți savante sau populare (dar și asumarea unor convingeri incomode, inclusiv susținerea Președintelui Donald Trump), omul pe care l-am întâlnit întâia oară la Tescani crește, inspiră și călăuzește astăzi o pleiadă de tineri educați în tradiția clasică. Iată de ce Diaspora îl respectă și-l cheamă mereu.

Delia Ujică, scriitoare (și cititoare), San Francisco

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 3.9 / 5. Număr voturi: 7

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.