Daniela Șontică: Vârstele iubirii și firul de aur

5
(2)

Într-un ambalaj de bun-gust, frumos paginată, conţinând ilustraţii de Andrei Rosetti, tipărită în format de buzunar, Editura Doxologia ne propune o carte ce poate zgudui convingerile unui tânăr format doar la lumina ideilor emanate de revoluţia culturală din 1968. Cartea poartă titlul Vârstele iubirii, iar autorul ei este Mihail Neamţu, strălucit eseist de formaţie teologică şi filozofică deopotrivă, pe care unii dintre cititori îl mai ştiu şi ca politician.

Iubirea. O temă uzată în istoria culturală. A scrie azi despre iubire pare a fi ori un demers zadarnic – publicul larg nu mai are aplecare spre lucruri aşa de serioase, grave şi idealiste, în timp de cititorul avizat ar putea-o ignora pentru situarea ei în răspăr cu trendul general –, ori un demers îndrăzneţ– funcţionând ca un duş scoţian care te poate trezi din amorţire.

Şi totuşi, Mihail Neamţu ştie ce poate avea succes şi ce nu, chiar în contextul în care lumea nu prea mai citeşte cărţi. El are destui admiratori în ţară şi în diaspora românească, turneul său recent în America fiind un real succes printre românii ce trăiesc peste Ocean, oameni care sunt însetaţi de valorile creştinismului explicate pe înţelesul de azi, ale culturii în dialog cu politicul sănătos.

Prin urmare, cartea de faţă este a unui conferenţiar excelent, care poate şi reuşeşte să captiveze atenţia unei săli de câteva sute de oameni vorbindu-le despre lucruri care frământă societatea actuală, perspectivele sale întemeindu-se pe învăţăturile patristice, dar şi pe cele filozofice şi ale liberalismului clasic.

Mihail Neamţu a mizat, aşadar, pe felul său convingător de a expune şi demonstra o idee, chiar dacă aceasta este atât de bătătorită în plan literar, estetic, filozofic şi teologic, deşi niciodată epuizată.

Vârstele iubirii (cu subtitlul Cum transformăm întâmplarea în destin?) este un eseu compus din mai multe texte şi, chiar dacă fiecare este în sine o teză, împreună cu celelalte formează tabloul complet.

Citim în cartea lui Neamţu despre iubirea întâlnită sub forme diverse, la vârste biologice şi emoţionale diferite: iubirea pură, juvenilă, încântarea nedefinită, pe care o trăieşte personajul ficţional Mowgli din Cartea Junglei a lui Rudyard Kipling, când, la 12 ani o întâlneşte pe Shanti şi părăseşte sălbăticia junglei spre a-şi împlini destinul omenesc şi ontologic; la vârsta adolescenţei, iubirea ca joc dintre Dora şi Mihnea, ca fascinaţie a descoperirii celuilalt, dar ratarea unei poveşti în doi durabile prin căderea lui sub vraja cântecului sirenelor; la vârsta deplinei maturizări şi maturităţi, povestea reală, splendidă şi dureroasă, mântuitoare, dintre Dinu şi Nelli Pillat: îndrăgostirea, epistolarul creator, împlinirea prin mariaj, durerea despărţirii forţate, iubirea ca aşteptare, iubirea care trece dincolo de mormânt.

Ar merita într-un spaţiu editorial aparte să ne referim numai la virtuţile epistolare ale Dorei, ale lui Mihnea, al lui Dinu şi ale lui Nelli, toţi scriind scrisori de o frumuseţe exemplară. Numai cine n-a trăit acele vremuri (par apuse demult, deşi doar câteva decenii ne despart de ele!) nu ştie ce a pierdut omenirea de când a renunţat la a mai comunica epistolar în modul clasic. Unele fragmente de scrisori sunt reproduse şi în carte, însoţite de paleta atât de nuanţată a stărilor sufleteşti, de bogăţia trăirilor şi de minunatele căutări care prevestesc devenirea de mai târziu.

La finalul cărţii sunt două texte de o duritate pe alocuri copleşitoare prin numirea fără ocoliş a rănilor şi bubelor ce erodează societatea contemporană, iradiind din ideile anilor ‘60, anii libertăţii sexuale şi ai ridicării pornografiei la rang de normalitate, ca expresie a emancipării socio-culturale. Vindecătoare este însă chiar această putere de rostire a adevărului, de punere a diagnosticului. Şi acest lucru nu ar fi atât de valoros, pentru că asemenea numiri am mai auzit şi am mai văzut – doar ştim cu toţii în ce lume debusolată trăim! –, însă autorul are şi soluţii, fără a fi un simplu moralist.

Aceste soluţii ţin totdeauna de recursul la precepte biblice, la autoritatea Sfinţilor Părinţi ai Ortodoxiei, la bunele tradiţii creştine care au format Europa civilizată şi America profundă. Este reconfortant şi atât de firesc să le vezi închegate în fraze savant formulate de Mihail Neamţu. Jubilezi văzând un teolog atât de cultivat și perfect familiarizat cu gândirile formatoare ale omenirii, dar în acelaşi timp un om de cultură, un doctor în filozofie atât de asumat creştin! Acest fel de a se baza natural şi erudit pe izvoare patristice în împletire cu idei ale ştiinţei şi artei l-a făcut pe Andrei Pleşu să-l considere „un fel de Alioşa Karamazov şcolit”.

Vârstele iubirii se citeşte cu bucurie. Rămâne stăruitor în minte povestea centrală a cărţii, care pare să fi atras în jurul ei celelalte eseuri. Este fascinanta poveste de iubire dintre scriitorul Dinu Pillat (1921-1975) şi istoricul de artă Cornelia (Nelli) Filipescu (1921-2005). Cei doi îşi trăiesc viaţa şi mai ales iubirea sub dictonul paulin, „dragostea nu moare niciodată” (I Corinteni, 13, 8), sau, cum spune autorul, în „transfigurare şi har”. Şi n-ai putea să nu fii impresionat de tăria acestei iubiri. Ea a fost trecută prin iadul închisorii comuniste care l-a smuls pe Dinu Pillat de lângă soţia sa şi fiica lor, Monica Pillat (scriitoarea de mai târziu), prin umilinţele felurite ale întregii familii în timpul detenţiei lui, dar şi după eliberare, iar după atâta îngrădire a comuniunii, a survenit prea devreme moartea lui Dinu, în 1975. Paradoxal, dureros, dar nu fără sens, Nelli i-a supravieţuit până în 2005. A trăit suficient cât să se întrebe obsesiv „de ce?” şi să-şi răspundă într-un final, cu împăcare creştină (cum altfel?), devenind o memorialistă dintre cele mai apreciate, izbăvindu-se (şi) prin scris.

Această carte despre iubire intrigă, provoacă şi fascinează. Suntem chemaţi atât la o scrutare interioară asupra potenţialului uriaş de iubire care există în mod natural în fiecare dintre noi, cât şi la a reflecta asupra falsităţii şi perfidiei unor concepte ale lumii în care trăim şi care ar vrea să şteargă cu buretele o învăţătură şi o tradiţie care au făcut din Europa ceea ce este.

În cele două texte din finalul cărţii, sunt criticate ideologiile de azi care diminuează bărbăţia şi denaturează feminitatea, iar multora dintre noi li se pare ceva normal.

Voi încheia cu un citat din eseul Criza bărbatului occidental: „Revoluţia sexuală a scurtat drumul între momentul seducţiei şi consumarea intimităţii. Dintr-o fortăreaţă inaccesibilă, erotismul a transformat corpul feminin într-un port larg şi primitor. Cine a avut de pierdut? Probabil mama şi copilul. Unul dintre cei mai mari exegeţi ai lui Platon, Allan Bloom, făcea următoarea observaţie: «Sexul facil al adolescenţilor ratează firul de aur care leagă erosul de educaţie»”.

Daniela Șontică

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 2

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.