Exigențele adevăratei prietenii la Seneca

5
(12)

Vreau să am un prieten și nu pot să-l am decât dacă continui să te desăvârșești, precum ai început. Deocamdată nu faci decât să mă iubești, prieten nu-mi ești. (Seneca)

Din cele 124 de scrisori adresate lui Luciliu, Seneca dedică în cartea Scrisorilor câteva texte legăturii prieteniei, cu toate condițiile ca ea să se poată lega în chip autenic între oameni. Deși Seneca îl învață pe Luciliu să deprindă filosofia, ținta este prietenia desăvârșită dintre ei. Perspectiva stoică este deopotrivă seducătoare și exigentă. Textele lui Seneca suprind și parcă izbesc, fascinează, vindecă și trezesc printr-o neobișnuită forță a ideilor. Ideile expuse nu conțin nimic superfluu, ele vizează o practică a virtuții cât mai eficientă, ca într-o luptă în care nu este timp pentru vorbe de prisos. Scopul este îndreptarea vieții, timpul fiind scurt, primejdiile numeroase.

Pentru Seneca prietenia este de dorit în sine însăși, pentru stoici este important să aibă față de cine să-și manifeste virtutea. Seneca îmbină un așa-zis orgoliu specific stoicilor cu generozitatea care îl caracteriza, izvorâtă dintr-o înțelegere profund umană a lucrurilor. Însă este mai întâi om, înainte de a fi filosof. Niciun lucru nu m-ar încânta oricât de excelent și de binefăcător ar fi, dacă ar fi să-l știu numai pentru mine. Dacă înțelepciunea mi s-ar da cu această condiție, ca s-o țin ascunsă și să nu o împărtășesc altora, aș respinge-o. Omul se ridică din animalitate doar prin participarea la viața morală, el este născut pentru binele comun.

Cum se aleg prietenii după criteriile lui Seneca și cum se naște o prietenie autentică ? Dar dacă socotești prieten pe cineva în care nu ai aceeași încredere ca în tine însuți, faci o mare greșeală și nu cunoști valoarea adevăratei prietenii. Cântărește cu prietenul tău toate lucrurile, dar mai întâi cântărește-l pe el.

Ce altceva i-as putea cere mai de preț unui prieten decât ceea ce ii cer pentru sine însusi? Grăbește-te așadar ca progresele tale să-mi fie de folos și să nu trebuiască să înveți pentru altul. Eu culeg de pe acum roadele, gândindu-mă că vom fi un singur suflet.

Seneca denunță mânia ca fiind cea mai nedemnă dintre patimi și predică iubirea pentru semeni, însă izvorul iubirii la stoici este rațiunea, niciun bine nu există fără ea. Prietenia poate exista numai între oameni plini de virtute care urmăresc desăvârșirea morală și care slujesc binelui. Iar binele este un ideal care nu trebuie căutat în cele din afară: Face o greșeală cel care își caută prietenii în atriu sau și-i încearcă la masă. Prietenii trebuie să devină o singură ființă, fericirea unuia este și a celuilalt, nenorocirea unuia este și a celuilalt.

Viaţa noastră este legată de a tuturor. Nu poate fi fericit cineva care se uită numai la dânsul și care aduce toate lucrurile spre interesul lui: trebuie să trăiești pentru altul, dacă vrei să trăiești pentru tine. Această comunitate, respectată cu grijă și sfinţenie, care ne unește pe toţi unii cu alţii și creează un drept comun întregii omeniri, contribuie foarte mult la întărirea acelei comunităţi mai strânse dintre prieteni, despre care vorbeam. Căci cine se simte în multe privinţe legat de oameni, de-un prieten este legat întru totul.

Seneca îndeamnă la cunoaștere de sine și la rezolvarea propriei interiorități ca primă condiție de întâlnire cu celălalt: Grăbește-te să vii la mine, dar mai înainte, grăbește-te spre tine. O altă condiție ca legătura dintre Seneca și Luciliu să ajungă la măsura autenticei relații este dobândirea statorniciei și a stăpânirii de sine ca trăsătură a înțeleptului. Am risipit deja prea mult timp, să  începem la bătrânețe să ne facem bagajele. Am trăit într-o strâmtoare, să murim într-un port. Odată realizată relația autentică, spațiul nu pare să mai conteze, nu mai este o condiție a prieteniei: Te văd dragul meu Luciliu, chiar acum te aud, îți sunt atât de aproape, încât nu știu dacă trebuie să încep să-ți scriu o scrisoare ori un bilețel.

Așadar prietenia poate exista numai între cei care caută înțelepciunea: Multora le lipseșc nu prietenii, ci prietenia. Acest lucru nu se poate întâmpla la sufletele care se unesc în aceeași hotărâre de a urmări binele.

Pentru cei care doresc să exploreze mai mult lumea gândirii lui Seneca, lucrarea lui G .Guțu, editată în 2021 la Humanitas, este un excelent ghid. Am fost uimită să remarc ce s-a scris de multe ori despre Seneca, anume similaritatea cu Părinții Bisericii, cu gândirea creștină. La Sfântul Ioan Casian, găsim în Cuvântări Duhovnicești, unul din marile texte ale creștinismului, repere asemănătoare, deși cei doi autori se află la o distanță de patru secole. Totodată regăsim și idei specifice spiritualității răsăritene, scrise de un mare sfânt și scriitor. Ideile cuprinse în această puternică predică, de o frumusețe greu de egalat, ne vor ajuta să întregim tabloul principiilor deja primit prin textele lui Seneca. Vom avea astfel la dispoziție repere din cele mai serioase despre prietenie din istoria gândirii. La Sfântul Ioan Casian, se poate vorbi despre dragoste sau prietenie doar când interesele personale și criteriile vremelnice au fost depășite: există o alta dragoste care nu ia naștere din cunoștințe, nu dispare, nu se naște din câștig, ci din asemănarea virtuților. El pune accent pe condițiile în care dragostea poate rămâne nestricată, anume doar la cei care au aceleași gânduri (unitate de duh) și aceeași voință, care au dobândit virtuțile. Unde există dezbinări de voință nu poate fi păstrată pacea. Trebuie să ne cunoaștem voile proprii care ne-ar putea despărți de ceilalți. Chiar cele folositoare trebuie puse mai prejos de binele dragostei și al păcii. Aceste aspecte legate de renunțarea la sine pot fi mai greu de înțeles și de asumat pentru omul contemporan, impregnat de individualism, pentru care poate suna revoltător sau chiar SF, dar cu siguranță acest text îi va bucura pe cei care urmăresc cu adevărat dobândirea unei vieți spirituale și trăirea relațiilor în această dimensiune.

Dragostea pentru Hristos și legea Lui sunt temelia prieteniei pentru creștini, fără o asemănare a idealului de viață și purtărilor, prietenia este compromisă dintru început: Întru aceasta vor cunoaște că sunteți ucenicii mei, daca veți avea dragoste între voi. Dragostea, nu este numai o lucrare a lui Dumnezeu, ci Dumnezeu însuși, ne spune Sfântul Ioan Casian. Supărarea sau mânia este cel mai josnic lucru: cel încet la manie, este bogat în înțelepciune. Cei ce doresc să păzească neștirbită prietenia trebuie să se stăpânească de la orice injurii. Ca metodă de luptă cu mânia, este propusă tăcerea: Amânată mânia, se ofilește si piere. Pentru a putea ajunge la prietenia adevărată, suntem chemați să ne lărgim și să ne mărim inimile. Am alergat in calea poruncilor tale, când ai lărgit inima mea (Ps 118, 32).  Sentimentul prieteniei nu poate fi păstrat la înălțime și negreșit se va întrerupe daca nu este hrănit din virtutea ambilor prieteni, deși au existat temeiuri bune, fără o dorință și implicare egală a prietenilor relația este sortită eșecului.

Având așadar ca far călăuzitor gândirea autorilor din vechime, pe care cred că merită să-i aprofundăm în vremuri în care dobândirea unei virtuți nu pare să fie una din rezoluțiile principale, putem vedea limpede criteriile care fac posibile relații sănătoase și trainice, care aduc fericire. Prietenia poate exista numai în măsura în care există o compatibilitate a valorilor și a felului de viață, o compatibilitate a nivelului moral care trebuie să se apropie de desăvârșire pentru ca relația să se poată numi prietenie după criteriile înțelepciunii stoice și creștine.

Aceste texte vechi nu ne propun deloc o cale comodă. Însă pentru cei care caută cu adevărat o viață profund împlinită, sunt un sprijin mare care oferă maniera concretă prin care se poate tinde spre acest ideal, pentru a gestiona dificultățile inerente, pentru a nu rătăci și a reuși în această devenire alături de ceilalți. Consider un privilegiu că putem învăța de la vârfuri ale gândirii și trăirii umane, care au înțeles sufletul în toate cutele sale, legile după care viața noastră poate înainta spre bine și modalitățile de a clădi relații pentru toată viața și poate și pentru veșnicie.

Măcar cu atât să te alegi : învață să iubești. (Seneca, Scrisori către Luciliu)

Oana Calen

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 12

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.