Timpul lui Seneca și timpul la Seneca

5
(5)

Nu depinde de mine cât trăiesc, dar depinde de mine ca atâta timp cât trăiesc, să și fiu. Poți să-mi ceri acest lucru: să nu duc o viață netrebnică, ca și cum aș bâjbâi prin întuneric, să-mi trăiesc viața, nu să trec pe lângă ea.

Am putut asista în ultimii ani la o adevărat fenomen de întoarcere la autorii stoici. Vorbim de constituirea unui real trend al promovării modului de viață stoic în dezvoltarea personală și de către autori ai literaturii motivaționale pentru a oferi repere omului contemporan.

Cuvintele cheie care rezumă gândirea stoică sunt: disciplina, detașarea de materie și dorințe, dorința de creștere permanent, învingerea fricilor, toate izvorâte din frica de moarte. Numeroase titluri de dată recentă din zona dezvoltării  personale[1] care fac referire la modul de viață stoic confirmă această tendință. Dintre stoici, Lucius Annaeus Seneca (4 î.Hr – 65 d.Hr) este fără îndoială cel mai renumit.  

Motivul pentru care  fascinează nu e greu de înțeles. Rezultatele practicării acestui mod de viață (consolidarea morală, rezistența, auto-controlul) experimentat de un număr foarte mare de oameni din toate spațiile vorbesc de la sine și nu sunt decât roadele firești ale unei așezări corecte în matca naturii umane, prin rațiune.

Forța transformatoare a ideilor, prin stilul direct, temerar, tranșant, suprinzător, profund și lucid îl fac pe Seneca cel mai original dintre stoici și un foarte eficient terapeut ale cărui cuvinte lucrează ca o tăietură. Scrisorile către Luciuliu, republicate anul trecut în română, readuc în atenția publicului un manual moral de maximă actualitate, despre viața trăită cu adevărat bine, filosofic sau prin virtuți.

 Avem de-a face cu un mare text al gândirii universale, iar în privința aceasta consensul este incontestabil. De ce seduce acest text mai mult ca niciodată, nu este greu de înțeles. Scrisorile către Luciliu sunt mai mult decât un text foarte bine scris, care delectează, ci un ghid practic de supraviețuire pentru vremuri grele, cum sunt cele care ne încearcă în prezent.

Îl putem considera și pe Seneca, cum l-a numit Cioran pe Marcus Aurelius: prieten în ceasurile grele. Încă de la un prim contact cu cartea, se poate observa o suprinzătoare similitudine cu gândirea creștină, mă gândesc în special la tradiția ascetică și la Patericul egiptean.

Poate datorită caracaterului apoftegmatic sau omiletic al textului, sau pentru profunzimea afirmațiilor scurte, simple, dar care lucrează asupra interiorului celui care citește, clarifică, zdruncină, trezesc și edifică. Iată un singur astfel de exemplu: n-a fost zi pe care să nu o fi trăit ca pe ultima.

Ne apropiem de finalul unui an și în mod firesc vine timpul cugetării la timp și la modul în care trăim viața, mai mult decât în viața de zi cu zi. Dintre cele 124 de scrisori adresate lui Luciliu, prieten al său și guvernator al Siciliei, nu puține dintre ele fac referire la problema timpului.

Timpul vieții este pentru  Seneca cel mai mare bun al omului, deși trecător și iluzoriu, singura resursă pe care nimeni nu o poate înapoia cuiva. Tema timpului trimite inevitabil la tema iminenței morții, care la Seneca, asemenea gânditorilor creștini, este departe de a fi o sursă de deprimare, ci una de motivație și sens, o preocupare care îl ridică pe om la un starea sa divină și îl conduce, paradoxal la eliberarea de frica morții. Timpul acestei vieți este un pelerinaj. Trupul este un loc de popas.

Adevărata existență este în altă parte :

„viața omului este un popas, care este preludiul unei alte vieți mai bune și mai lungi. Precum pântecele mamei ne ține nouă luni și ne formează nu pentru el, ci pentru locul în care vom fi trimiși, gata pregătiți să respirăm aerul și să rezistăm la lumina zilei, tot așa în acest timp, care se întinde din copilărie până la bătrânețe, ne formăm pentru o altă naștere. Ne așteaptă un nou început, o altă rânduială a lucrurilor’’.  

Prima scrisoare vorbește despre folosirea timpului, este un îndemn de a nu pierde nici un ceas din timpul care gonește:

 „dedică-te ție însuți, și timpul care până acum ți se răpea, ți se lua pe furiș sau îți scăpa, adună-l și păstrează-l. Fii convins că este așa cum îți scriu: unele ceasuri ni se răpesc, altele ne sunt luate fără s-o știm, altele ne scapă. Totuși cea mai rușinoasă pagubă e cea din nepăsare”.

Concluzia lui Seneca este că nu avem de fapt timp, dacă ne raportăm la adevăratele scopuri. Fiecare zi trebuie trăită ca ultima. Timpul vieții este deja prea scurt fie numai și pentru lucrurile esențiale, de aceea invită la o alegere riguroasă a preocupărilor: „de ce te muncești și te sfărâmi cu o problemă pe care e mai înțelept  să o disprețuiești decât să să o dezlegi?”[…] N-am timp de asemenea prostii, sunt prins într-o luptă grea. Moartea mă urmărește și viața trece în goană.”

Seneca ne învață prin puține cuvinte arta de a nu ne bate capul, de a reduce la esențe cu fermitate, de a fi permanent conștienți de miza vieții.

Respinge falsele subtilități sofistice, întortocherea ideilor, răspunsurile pe care le caută trebuie să fie concrete și simple, practice, fără ocol, conducând direct spre scopul urmărit. Preferința pentru simplitate și spiritul direct sunt calitățile unui spirit care are cu adevărat năzuințe mari și care nu are vreme de pierdut. Seneca propune soluții din cele mai practice rezolvând simplu și tranșant problema timpului vieții din perspectivă cantitativă:

„Ne chinuim pentru o fărâmă de timp. Ce importanță are cât de repede pleci dintr-un loc din care oricum trebuie să pleci? Trebuie să te îngrijești nu să trăiești mult, ci să trăiești destul.”

Iată deci singura preocupare care merită atenția omului.  Vârsta este o cifră. Pentru Seneca o viață împlinită nu se măsoară în ani, ci în măsura desăvârșită a binelui din om, când omul ajunge întru totul stăpân pe sine.

Așa cum afirmă Seneca foarte plastic, „viața noastră trebuie să atârne ca metalele grele, volumul nu are nicio importanță”. Omul care a ajuns la supremul bine pentru sine va trăi și după moarte. Cel care a trăit mult și fără sens, a fost mort înainte de moarte.

Seneca ne spune că adevărata lumină este atinsă de om dacă omul și-a drămuit bine timpul, dacă a fost cu adevărat viu. Iată un criteriu de bilanț, pentru timpul care acum se încheie și o posibilă rezoluție pentru anul nou: intenția de a da greutate timpului și de ce nu, de  a aprofunda textele stoicilor.

„Ca să trăiești mult ai nevoie de noroc, ca să trăiești destul ai nevoie de suflet.”

Oana Calen


[1] Menționăm doar câteva precum : Stoicism for Begginers: Transform your life with stoic philosophy, Four faces of anger: Seneca, Evagrius Ponticus, Cassian and Augustine, Stoicism in Modern Life: Stoic Mindset to Discipline, Mental Toughness and emotionnal intelligence, La filosofia di Seneca come terapia dei mali dell’anima, Teach Yourself Stoicism and the art of Happiness.

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 5

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.