Mihai Neamțu și antreprenoriatul cultural

5
(2)

Mihai Neamțu este un fenomen. Muncește mult. Crede în ceea ce face. Își asumă riscuri. Rămâne stabil în convingeri.

Mihai Neamțu are curajul să facă antreprenorial cultural, ceea ce nu e la îndemâna oricui.

L-am reîntâlnit la Bookfest 2023. Și-a amenajat un stand sub denumirea unuia dintre brandurile pe care le-a creat, Editura Marile Cărți. 

Împreună cu soția se bucurau de momente și de oameni. Erau acolo, la treabă, în mijlocul evenimentelor.

Îl cunosc de ceva ani pe Mihai, dar nu mi-am imaginat ce forță de creație are. Zeci de cărți pe care le-a scris, editat, reeditat, toate extrem de bine scrise și elegant tipărite. De fapt, tot standul era foarte elegant ornat și amenajat.

Toată această muncă, bazată pe o pregătire desăvârșită, îi dă dreptul să vorbească în cerate. Vorbește și o face bine, iar dacă până acum l-a urmărit ghinionul în politică – sau poate ideile sale au fost digerate greu -, în cele din urmă va reuși să-și pună în valoare talentul politic și o va face bine.

Mihai Neamțu știe cum este să începi de jos, să studiezi, să lupți singur, să nu-ți părăsești crezul nici măcar de dragul prietenilor și să trăiești fără să faci compromis cu banul public.

Da, e abraziv uneori, dar o face în virtutea propriilor principii. E incomod pentru că are valori bine așezate și forța de a le rosti. E atacat de multe ori pentru că aplecările sale spirituale îi încurcă pe cei care și-ar dori să fie singuri stăpânitori ai mesajului public.

Dincolo de toate acestea, Mihai este un om cald, educat și extrem de muncitor. E clar, fără muncă nu poți construi ceea ce a reușit să facă Mihai Neamțu, împotriva tendințelor, curentelor și reticenței de a investi în cultură pe care societatea noastră le are din cauza lipsurilor cu care se confruntă.

Paul Negoita

(Text preluat. Vezi articolul original AICI)

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 5 / 5. Număr voturi: 2

Nici un vot! Fii primul care votează

WhatsApp
Facebook
LinkedIn

Un răspuns

  1. Mihai Neamtu ne arata ca prin munca si perseverenta poti face minuni. E un model de curaj si determinare si este extrem de admirabil ceea ce a reusit sa faca in cercul sau cultural si editorial. E de apreciat, si suntem norocosi ca aspiratiile sale creatoare raman vii, renascand zi de zi si ca se afla si pe drumul de a se indeplini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.