O duminică la Montreal
E 11 dimineața. Căldură mare, cu multă umiditate, tipică pentru
E 11 dimineața. Căldură mare, cu multă umiditate, tipică pentru
America nu este patria rasismului sistemic iar dovada cea mai
Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri și trecut-au și
Membrii Bisericii Bizantine, s-au ocupat de traducerile din greacă în arabă. Hunayn Ibn Ishaq era un creștin asirian – medic, filozof și traducător.
Scutit de împrăștierea minții, puteam savura mai mult studiul cărților vechi și conversațiile cu prietenii.
La începutul acestei luni a fost pusă în scenă la Iași, cu mare tam-tam, piesa Evangheliștii a Alinei Mungiu-Pippidi.
Casele miroseau a busuioc curat și curțile erau frumos rânduite. Obiceiuri neîntrerupte aduceau laolaltă membrii familiilor lărgite.
Verile copilăriei petrecute în Oltenia patriarhală erau fără seamăn. Nu simțeam trecerea timpului. Fiecare ceas ni se părea o eternitate.
La facultate a fost foarte greu primul semestru. N-aveam pantofi, mi se rupsese talpa și colegii mei rîdeau de mine.
Rațiunea trebuia să accepte că lumina este, simultan, undă și corpuscul. Spațiul și timpul reprezintă un continuum flexibil.