Share on whatsapp
Share on facebook
Share on linkedin

Eugeniu de Savoya, prinț creștin al Europei

eugeniu-de-savoya
0
(0)

Sunt fascinat corifeii rezistenței europene anti-otomane, între care figura lui Eugeniu de Savoia răsare cu o flagrantă luminozitate. Omul a stat călare pe cal aproape jumătate de secol, aparând bătrânul continent de amenințarea semilunei.

Prințul Eugen s-a născut pe data de 18 octombrie 1663 la Paris, fiind unul dintre cei mai străluciți feldmareșali (generali) ai Sfântului Imperiu Roman.

A crescut în anturajul regelui Ludovic al XIV-lea, însă fiind mic de statură cariera militară i-a fost blocată în Franța, drept pentru care a emigrat la Viena, unde a intrat în serviciul Casei de Habsburg și a devenit ofițer al Sfântului Imperiu Roman.

Lui i se datorează într-o mare măsură ridicarea Austriei ca mare putere în cadrul Sfântului Imperiu Roman, dar și poziția hegemonă a Țărilor Ereditare Austriece în plan european.

De asemenea, prin victoriile împotriva turcilor de la Petrovaradin, Zenta și Belgrad, cavalerul Eugen de Savoia a securizat Ungaria împotriva turcilor. Pe parcursul ascensiunii sale în cariera militară, prințul Eugeniu a condus trupele imperiale în timpul asediului cetății Petrovaradin (Serbia) și a Timișoarei. 

În anul 1716, austriecii erau conștienți de faptul că războiul cu otomanii e inevitabil și destul de aproape, astfel că, au reacționat prompt. În fruntea Hofkriegsrat-ului se afla Eugeniu de Savoia, comandant de succes și cu experiență foarte bogată, care a stabilit direcția de atac a imperialilor.

Eugeniu a optat pentru cucerirea Banatului, singura posesiune otomană de la nord de Dunăre și la vest de Carpați, un adevărat ghimpe în coasta imperială și o bază foarte bună de atac împotriva Transilvaniei și a Ungariei – nicio acțiune militară de amploare nu putea fi dusă la sud de fluviu, având garnizoane otomane intacte în Timișoara, Mehadia, Orșova. Scopul maximal al lui Eugeniu era cucerirea Banatului, a Bosniei, Serbiei și Valahiei, pentru a asigura linia Dunării și a se infiltra în Balcani. 

După ce reușește să cucerească Petrovaradinul în august, 1716, Eugeniu își îndreaptă atenția spre cucerirea Timișoarei, aceasta constituind un important punct strategic în vederea cuceririi ulterioare a Belgradului. Astfel, până în 31 august, austriecii lui Eugeniu au reușit, atât cât le permitea terenul, să închidă inelul de asediu în jurul Timișoarei. În decursul unei luni s-au dat nenumărate bătălii sângeroase între cele două tabere. 

De la începutul luptelor plouase aproape încontinuu și malaria lovise tabăra imperialilor, făcând numeroase victime. În curând epidemia și frigul i-ar fi forțat pe austrieci să ridice asediul și să se retragă, situație inacceptabilă pentru Eugeniu. Brusc, în data de 12 octombrie, în timp ce Eugeniu și alți înalți comandanți inspectau șanțurile, steagul alb a fost ridicat pe zidurile Timișoarei. 

Au fost impuse de către austrieci condiții de capitulare. La 13 octombrie, Alexander von Wuertemberg a luat în stăpânire una dintre porțile cetății, iar otomanii, după ce au primit 1.000 de căruțe pentru transport, au părăsit pentru totdeauna Timișoara, în data de 17 octombrie 1716. Imperialii austrieci au înregistrat pierderi  mari în ceea ce privește capitalul uman, în timp ce despre otomani s-a speculat că au avut pierderi și mai mari.

Pe lângă dimensiunea militară a personalității lui, Prințul Eugen a fost un mare colecționar de artă și un iubitor de frumos. A construit la Viena Palatul Belvedere, având rol de reședință a sa.

La Timișoara, casa care îi poartă numele, de pe strada Eugeniu de Savoya nr. 24, a fost construită în 1817 pe locul unde se afla Poarta Forforosa pe care prințul intrase pe 18 octombrie 1716, după cucerirea cetății otomane Timișoara. Pe lângă Palatul Belvedere, prințul a mai construit și “Palatul de iarnă”, care se află chiar în centrul Vienei, edificiu care după moartea acestuia a rămas moștenire nepoatei lui, Anna Victoria de Savoia, care, mai apoi l-a vândut Mariei Tereza.

Este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai iluștri comandanți militari din vremea sa.

Surse: Enciclopedia Britannica, 1911.

decembrie 2021
ianuarie 2022
No event found!
Vezi mai multe

Câte de folositor a fost articolul?

Apasă pe o stea pentru a selecta recenzia

Recenzia medie 0 / 5. Număr voturi: 0

Nici un vot! Fii primul care votează

Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole

Distribuie

Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn