Ioan Alexandru – Vulturul ioanic al poeziei româneşti
În studenţie, răstimp de vrednică amintire, început în toamna anului
În studenţie, răstimp de vrednică amintire, început în toamna anului
Poetul Ioan Alexandru s-a născut în noaptea de 25 Decembrie 1941 (Crăciun) în
Alexandru Mocioni rămâne un model al curajului, punându-se pe sine în slujba dobândirii de libertăți pentru cei din jurul său.
Fenomenul Pitești a fost urmat de două procese, soldate cu peste 20 de condamnări la moarte din rândul studenţilor-torţionari.
Sunt nespus de multe care trebuie îndreptate: toată ticăloșia, hoția și impostura comunismului și tranziției. Dar e și un succes incontestabil al acestui neam
“Nicolae Iorga avea o putere și o continuitate în muncă cu totul neobișnuită, pusă în slujba unei memorii cu adevărat excepționale. În câteva clipe parcurgea o pagină pe care o putea reproduce aproape textual. Era suficient să răsfoiască o carte pentru a scoate din ea esențialul sau pentru a-i descoperi erorile.”
Prințul Eugen s-a născut pe data de 18 octombrie 1663 la Paris, fiind unul dintre cei mai străluciți feldmareșali ai Imperiului Roman.
Simbol al rezistenței anticeaușiste, Doina Cornea n-a acceptat nicio clipă să aducă ofrande mincinoase pe altarul „Marelui Conducător”.
O viață de film. O biografie desprinsă dintr-un roman cavaleresc. Cineva sper s-o includă și-n manualul de istorie pentru clasa a XII-a.
Declinul Imperiului Roman a fost și rămâne poate cea mai dezbătută problemă printre istorici (cel puțin printre cei europeni).